marți, 23 iulie 2013

O experienţă bizară...


Un film ce depăşeşte stadiul descriptiv, de ilustraţie şi plasticizare neutră, este, până la urmă, mărturia unei viziuni asupra realităţii. Ochiul regizorului-vizionar selectează ceea ce i se pare mai relevant, mai viu, mai adevărat din ceea ce, sub o formă sau alta, cunoaşte.
În Žit / A trăi se desfăşoară – oarecum paralel, fără se se intersecteze în vreun fel – trei poveşti despre viaţă şi moarte, despre disperare, compasiune şi loialitate. Un tată dispărut este aşteptat de băiatul său rămas în grija unei mame neiubitoare. O altă mamă nu poate suporta singurătatea după ce îşi pierde fetiţele gemene. O tânără îşi pierde, în chiar ziua cununiei, bărbatul şi încearcă să răzbată singură.

Sfâşietor este, în filmul lui Vasili Sigarev, sentimentul cumplit al absurdului unei vieţi inutile, atunci când te desparţi de cei dragi, de cei mai dragi. De aceea, A trăi  este, poate, mai aproape de universul bergmanian (şi kafkian) decât de cel tarkovskian (Copilăria lui Ivan, Rubliov, Solaris, Oglinda, Nostalghia). Umbrele celor plecaţi acolo unde „nu este nici durere, nici suspin” se întrupează straniu şi populează ca-ntr-un thriller vieţile celor rămaşi. Atmosfera e de film noir, fără sentimentalism şi incursiuni lirice.