duminică, 23 martie 2014

Superstar Nun

Un videoclip cu o călugăriţă romano-catolică pe post de solistă pop într-un concurs de interpretare (“Vocea Italiei”) face furori în media. Fata, în vârstă de 25 de ani, este extrem de “în rol” şi are o voce ieşită din comun. Este plăcută, naturală, electrizantă. Publicul (ca şi juriul) ovaţionează în picioare. Din culise, câteva călugăriţe (tot în straie cernite), ţopăie şi bat din palme în ritmul muzicii, susţinându-şi entuziaste colega de mănăstire.
Pentru mulţi, prezenţa monahiei – exotică, bizară – a fost un prilej de amuzament sau chiar de încântare, dată fiind interpretarea de excepţie. Alţii, pe bună dreptate poate, i-au considerat zbânţuiala inadecvată, neconformă cu “fişa postului”. Mie însă, episodul cu pricina (foarte asemănător cu secvenţa paradei de modă papale din filmul lui Federico Fellini, Roma) mi-a amintit de un fragment din Pateric. Una din apoftegmele Părinţilor din vechime de acolo sună aşa: “Fraţii părinţi ai Schitului au proorocit pentru neamul cel de pe urmă. Ce am lucrat noi?, ziceau ei. Şi răspunzând unul din ei, mare cu viaţa şi cu numele, avva Ishirion, a zis: noi poruncile lui Dumnezeu le-am făcut. Şi răspunzând fraţii au zis: dar cei de după noi, oare ce vor face? Şi au zis fraţii: vor să vină la jumătatea lucrului nostru. Şi au zis fraţii: dar cei după dânşii? A zis avva Ishirion: nu au nicidecum lucru cei ai neamului şi rândului aceluia, ci va să le vină lor ispită. Şi cei ce se vor afla lămuriţi în vremea aceea, mai mari şi decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla.”
Suntem, la început de mileniu trei, mult “după dânşii”, în “neamul cel de pe urmă” şi “fără de lucru”, dar cu “multă ispită”. Prin urmare, în această năvalnică babilonie avem să ne aflăm – eventual – lămurirea. De aceea, poate că ar trebui să ne uimească nu atât prezenţa unei călugăriţe într-un show monden de muzică uşoară, ci faptul că în “evul media” încă mai există obşte monahală. Că se mai gândeşte cineva să apuce pe calea mănăstirii, la aproape jumătate de veac de la apusul “evului mediu” şi proclamarea antropocentrismului.