Radu Jude - sau când regizorul iese de pe ecran și dă mâna cu tine

Toată lumea din familia noastră

Cu vreo două săptămâni în urmă, am revăzut Toată lumea din familia noastră cu Cătălin, prietenul meu străvăzător ce locuiește un etaj mai jos. Ne-am sincronizat (cu o marjă de eroare de vreo zece minute) cu durata difuzării lui la un post tv. Am dorit amândoi să-l revedem, să-l mai savurăm o dată și - neavând niciunul din noi un aparat tv în casă - l-am urmărit de pe dvd. Codruț, un alt prieten, citind comentariul meu pe fb de a doua zi, a venit apoi cu ideea să-l vedem într-un cerc mai mare de amici, într-un sfârșit de săptămână. Zis și făcut.
Am privit gândul acesta însă cu destule rezerve. Filmul lui Radu Jude i-a scandalizat pe unii prin scenele de „violență domestică” (de ce oare nu se scandalizează lumea de abuzurile fără număr și la atentatele - direct, fără ocolișuri - la inteligența și bunul simț al spectatorului pe care le săvârșesc, de exemplu, filmele-conservă?) și m-am gândit că aș provoca, o dată în plus, tulburare. Așa că, mi-am luat cu mine, vreo 12 dvd-uri (originale toate): Cea mai fericită fată din lume, Aferim!, Secvențe, Proba de microfon, Croaziera, All That Jazz, Erratum, Secretul armei secrete, După dealuri, Născuți asasini Bobby Deerfield și Toată lumea din familia noastră. I-am lăsat pe cei mai tineri (doi elevi de liceu, interesați de cinema, de teatru, de muzică și literatură) să decidă asupra filmului ce urma să fie proiectat. Și, pe „lista mică” au rămas: Toată lumea din familia noastră, Cea mai fericită fată din lume, All That Jazz, Proba de microfon. Unii voiau comedie. Și atunci le-am zis tot de filmul lui Radu Jude, avertizându-i că umorul e tare negru. Codruț ar fi dorit un „film mai poetic” și am sugerat All That Jazz, însă Florin - care le-a văzut și răs-văzut pe toate - a zis că, pentru publicul nostru, filmul lui Fosse ar fi „mai scandalos” chiar decât Toată lumea... Și uite-așa, ceea ce mi se părea o utopie, s-a întâmplat. Proiecția a început, însă după ce am ținut un fel de predoslovie. Așa că am încercat să le spun că filmul la care eu și Florin și Cătălin ținem atât de mult este cel de-al treilea lung-metraj al acestui cineast pe care îl situez în tradiția lui Pintilie, Tatos, Daneliuc. Mi-am exprimat încă o dată scepticismul față de o vizionare „cu public” a unui astfel de film care - la fel ca celelalte filme numite mai sus - te supune unui efort considerabil de autoanaliză și îți pune mult la încercare simțul umorului. Apoi i-am prevenit în legătură cu surpriza - extrem de plăcută - de a-i descoperi pe Stela Popescu, Tamara Buciuceanu și Alexandru Arșinel în cu totul și cu totul alte posturi decât cele în care au fost și sunt încă „livrați” de emisiunile de divertisment tv sau de spectacolele de revistă și varietăți, de mai toate aparițiile lor anterioare din filme. În fine, am mai zis că poveștile lui Radu Jude, în general, surprind felul în care inocența copilăriei este siluită de egoismul și prostia celor mari. I-am mai zis lui Florin „Cu Dumnezeu înainte!” și am dat play. Deodată mi-a venit o idee. Să-i scriu un sms lui Radu Jude pe care nu-l știam decât de pe fereastra de messages a facebookului și despre care știam că se află în orașul nostru. (Am schimbat deunăzi numerele de telefon, căci venise în cetatea noastră să monteze la TNT un spectacol-surpriză.) Știam chiar că atunci era la un spectacol de teatru (Raluca tocmai îl zărise - pentru a doua oară în această săptămână - la spectacolul Teatrului Maghiar, unde fusese înainte de a ni se alătura). I-am scris că revăd Toată lumea... cu un grup de prieteni și că mi s-ar părea supranatural să treacă și pe la noi să bea un pahar de vin. Peste câteva minute m-a sunat și am stabilit să ne întâlnim. Am luat imediat un taxi, lăsându-i pe prietenii mei să participe singuri la nebuniile de pe perete ale lui Tavi (Șerban Pavlu) și Otilia (Mihaela Sârbu). Taxiul a oprit lângă vechea Sinagogă din cartierul Fabric, lângă fostul cinema Parc (acum clubul posh „Le Cinema”). Ne-am strâns mâinile și am pornit înapoi spre mansarda prietenilor mei. Când am ajuns, tensiunea atinsese deja cote maxime în film. Am urcat discret în mansarda mansardei prietenilor mei și am stat de vorbă în trei - Radu Jude, Florin și cu mine. A fost chiar un dar de la Dumnezeu această potriveală. Să privim un film și - înainte de a se termina - să-l avem printre noi pe cel care l-a gândit și făcut. Auzisem cândva despre Ciocoflenderul Piersic, aflat cu niște filmări într-un sat, ar fi bătut la geamul unor oameni care se uitau la tv - era un film cu haiduci, unde Florin Piersic era Șaptecai. La sfârșit, când s-a aprins lumina, cei din casă ar fi exclamat: „Parcă ați ieșit din ecran!” Ei, în cazul ăsta a ieșit din ecran însuși autorul filmului, nu doar un interpret, fie el al rolului titular într-un film extrem de popular.
Este formidabilă forța de „înfrumusețare” a mass mediei, de transformare a „făcătorilor de spectacole” (pe care îi ocrotește Sf. Filimon) în „vedete”. Cu Radu Jude însă - îndrăznesc să spun că nu doar pentru mine, ci pentru toți cei prezenți acolo - e cu totul altceva. Nu mass media m-a făcut să doresc să-l descopăr, ci firescul filmele sale. Și firescul aparițiilor sale din media. Oricum, în ceea ce mă privește, filmele sale (pe care am început să le cunosc și cercetez abia după ce am văzut Aferim!) mi-au desenat proiectul-robot al unui kindred spirit care își pune multe din întrebările pe care mi le pun și eu, un om ce își exprimă - prin cinema - căutările, bucurille, tristețile și năzuințele. Un om care - în ciuda premiilor nenumărate pe care le-a primit în toată lumea și laudelor care i s-au adus - se străduie să fie și să rămână normal, într-o lume din ce în ce mai viciată de nefiresc și de tot felul de automatisme. Și cred că un astfel de om își dorește să fie - până la capăt - tratat chiar așa: ca un om viu, supus greșelii, cu îndoielile lui și scăderile lui - trecute, prezente și viitoare. Mi-am amintit cuvintele duhovnicului care ne-a spus că tendința multora este de a se uita la preot, la duhovnic, așa cum s-ar uita la o făptură supranaturală, infailibilă și desăvârșită întru toate. Și că e de ajuns, pentru unii, o câtuși de mică abatere de la imaginea - falsă - pe care și-au făcut-o despre tine pentru a te exclude din inima lor. (Judas, Jesus Christ Superstar, „You have set them all on fire / They think they ve found a new Messiah / And they ll hurt you when they find they re wrong”)
La despărțire, Radu Jude ne-a povestit - lui Florin și mie - despre interviul solicitat de un post tv în legătură cu neparticiparea lui Aferim! în lupta strânsă pentru Oscar la categoria „Cel mai bun film străin” de anul acesta. Când am ajuns acasă, aveam să citesc - într-o epistolă electronică de la dl. Costion Nicolescu (autorul cărților Credința, nădejdea și iunbirea în viața și filmele lui Andrei Tarkovski; Carte despre îndrăgostiții care vor să se împrietenească ș.a.) despre același episod: „Mi-a plăcut mult Radu Jude deunăzi la „Realitatea TV”, când o prezentatore voia cu orice preț să-i smulgă disperări și invective pentru faptul că nu a fost inclus pe lista de nominalizări pentru Oscarul de anul acesta. Și nu înțelegea cum pe el lucrul acesta nu-l atinge și nici nu-l interesează. Și mă gândeam: Câți din  regizorii cu adevărat mari ai lumii au luat Oscarul? Oscarul este pentru cineaștii care nu au prea mult de-a face cu arta. Dar pentru cei care se duc la cinema ca la o distracție, Oscarul face parte dn idolatria lor. Prezentatoarea respectivă nu putea deloc să înțeleagă poziția lui Radu Jude, iar eu jubilam ascultându-l.” 

Radu Jude