De fiecare dată când trec prin vechiul centru al urbei (zona Fabric, acum – din păcate – arată ca o Cuţaridă mai stilată) zăresc, pe zidurile unor clădiri masive, arătoase şi cândva frumoase: NU VREM SĂ FIM UN NEAM DE LEGIONARI!, PATRIA MEA E ÎNTREAGA LUME şi, la un colţ de stradă, PE AICI, TURMĂ!
Încerc, de fiecare dată, să pun în legătură aceste trei lozinci desenate cu vopsea neagră şi litere bombate pe nişte ziduri în curs de dărăpănare. De la bun început am desluşit un sâmbure elitist (patronizing, ar spune americanii) îndărătul acestor sloganuri. Un fel de triplu strigăt al unui Raskolnikov de secol XX care se crede „deasupra maselor”, care e convins că „deasupra maselor” fiind, poate face orice fără să dea socoteală nimănui. Care crede că are vocaţie pedagogică, de păstor şi ştie să îndrume – el şi numai el – acea massa damnata fără putinţa de a se călăuzi singură, fără bastonaşe de ghidare (deci idioată).
La o privire mai atentă se poate afla, în aceste sentinţe, un surprinzător ecou creştin. Mai întâi, o chemare (involuntară?) la adevărata trăire creştină (în sensul că politizarea mişcării legionare ar fi transformat „legiunea” într-o oaste militară, în vreme ce „oastea Domnului” caută mai degrabă la mărturisirea sacramentală, cu duhul blândeţii, a Evangheliei). OK, neam de legionari nu, dar ce fel de neam atunci? O aspiraţie la universalitate (în sensul dat de Părinţii din vechime şi reformulat – între alţii – de poetul Ioan Alexandru:
Când fiecare suflet pe pământ
Va fi cuprins de sfânta datorie
Că patria începe-n trupul său
Şi creşte-n ceilalţi în armonie
Chiar aşa, chiar „întreaga lume”? Poate doar atunci când ajungem să ne împăcăm cu patria care ne e dată, cu patria care este, cu „turma nevăzătoare” (pe baza dictonului gidean: „Găseşte-l pe Dumnezeu acolo unde te afli sau nu o să-L găseşti niciunde altundeva.”). În fine, încredinţarea că „turma” de neştiutori (de orbi) poate fi (trebuie să fie) „păstorită”, condusă, „salvată”… Întrebarea care se pune: De cine?
P.S. Tripticul de political graffiti este continuat cu încă un slogan: TOŢI DIFERIŢI. TOŢI EGALI. El pare desprins fie din ideologia Revoluţiei Franceze, fie din utopia lui Orwell (în care, ca în orice totalitarism, se adaugă: „unii sunt mai egali decât alţii”), fie – de ce nu? – din paradigma Bisericii, potrivit căreia în Hristos toţi sunt diferiţi şi toţi egali. Lipseşte, şi de astă dată, sistemul de referinţă. Contextul. Ori, se ştie (ne-a atras atenţia şi Constantin Noica): contextul dă textul (înţelesul unui mesaj).
