duminică, 13 octombrie 2013

Avancronică la o carte despre Tarkovski

Îndrăgostit de Tarkovski, cartea lui Mihai Văcariu, rememorează descoperirea cu uimire, de către autor, a unui film – Călăuza – şi a unui întreg univers: lumea lui Tarkovski. Totul se întâmpla pe la începutul anilor 80. Uneori mi se pare că Mihai a fost un spion ce mi-a strecurat, fără să ştiu, un cip în memoria afectivă şi, peste ani, l-a „muls” de informaţii, scriindu-şi cartea. Dar niciun pericol în asta: Tarkovski nu are cum să stârnească idolatrie. Filmele sale nu sunt creaţii autonome şi nici artă fără Dumnezeu (pe care unii, pe bună dreptate, o numesc fudulie), ci – în ciuda numeroaselor conotaţii culturale, a „elitismului” de care au fost acuzate – trimit „la obârşie, la izvor”. La „omul din om”. Citindu-i „micul tratat de trăire a artei”, îţi vine să-l întrebi pe Mihai, aşa cum Tarkovski a fost întrebat de o spectatoare entuziastă, după vizionarea filmului său, Oglinda: „Aşa a fost şi copilăria mea. Numai că ... de unde aţi ştiut asta?”