14 aprilie 2012. Sâmbăta Mare. Descinderea spre locurile – pietrele – încărcate de istorie şi sfinţite de oameni (omul sfinţeşte locul) echivalează, şi în Ierusalim, cu o călătorie spre împărăţia kitschului din aşa-numitul Christian Quarter. Sigur, buticarii (poligloţi) trebuie să trăiască şi ei. Din icoane bizantine, canonice, din obiecte bisericeşti rafinate – nestridente, nepestriţe – nu-şi mai fac ei planul de vânzări în veac. În vecii vecilor chiar. Şi atunci recurg (în fericitele cazuri când cunosc diferenţa dintre artă şi kitsch, dintre o reprezentare autentică şi una contrafăcută) la vânzarea de tot felul de „obiecte religioase”, de „viţei de aur” în miniatură, confecţionaţi cu o lipsă crasă de orice eleganţă şi bun gust.
***
Iisus Hristos şi restaurarea omului. A primului om (Adam) şi a tuturor celorlalţi care i-au urmat. „Făptura nouă” – iată marea minune a lui Hristos (Nicolae Steinhardt). Nu prefacerea apei în vin, nu mersul pe ape, nu înmulţirea pâinilor şi nici tămăduirea ologilor, orbilor, leproşilor etc. „Cine e în Hristos e făptură nouă.” „Devenirea întru fiinţă” (Constantin Noica) – iată sensul vieţii. Ortodoxia (dreapta slăvire a lui Dumnezeu) – iată „descoperirea firii omului” (Pr. Rafail Noica).
***
Prăznuirea Învierii: ameţitoare întoarcere (imaginară) în tmp, fascinantă odisee a întrebărilor fără vreun răspuns definitiv. Deşi îmi pare că – atunci când nu mai e tânăr la spirit – omul are tot mai puţine întrebări şi devine tot mai conformist. Începe aventura „devenirii întru fiinţă” cu entuziasm, iar după ce s-a blazat, înghite – pe nemestecate – orice. Păcat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu