sâmbătă, 13 octombrie 2012

Micul paradis



Pe fostul meu dascăl de geografie din gimnaziu – azi octogenar – aveam să-l reîntâlnesc, cu aproape zece ani în urmă, în sala Filarmonicii. Aşa am aflat că de peste o jumătate de secol este nelipsit din stalul teatrelor, de la spectacole de teatru şi operă, de la concertele simfonice. Nu numai din „provincie”, ci şi din marile centre culturale din ţară şi străinătate. Deunăzi ne-a poftit în garajul său (transformat în magazie), unde (în timp ce fiul nostru cel mare citea în Braille din manualul său de ... geografie, iar cel mic alerga prin curte) i-am rânduit stivele de ziare şi reviste culturale („Săptămâna”, „Rpmânia literară”, „Cinema”, „Contemporanul” etc.), de caiete-program de la diverse spectacole din alte vremuri. O epifanie a Paradisului, nu altceva. Am dat peste cronici de film şi teatru, peste imagini cu artişti (actori, regizori, dramaturgi, cineaşti) dragi – pagini care mi-au hrănit adolescenţa. Am citit sau recitit cu mare bucurie despre filme-fetiş ca 100 lei, Concurs, Fructe de pădure, Dreptate în lanţuri, Pas în doi, despre spectacolele Teatrului Naţional (din Bucureşti sau Timişoara), altor teatre bucureştene (Nottara, Comedia, Mic) ş.a. Parcurgeam cu jind titlurile din repertoriul Teatrului bucureştean Nottara (de exemplu), de la începutul anilor 80: Timon din Atena; Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă; Micul infern; Noi, subsemnaţii; Karamazovii; Cum vă palce. Cu ele avea să apună epoca marilor spectacole ale unora ca Aureliu Manea, Andrei Şerban, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, David Esrig, Dan Micu ... Peste cronicile şi amintirile lor s-a depus – la propriu şi la figurat – praful.   


desen de Klara Tamas

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu