vineri, 28 aprilie 2017

Mircea Veroiu, un regizor eminamente cerebral



Mircea Veroiu (n. 29 aprilie 1941, d. 26 decembrie 1997)

Într-un film, regizorul – credea cu tărie Mircea Veroiu – „aduce în plus totul sau aproape totul, față de scenariu”. Adică viziunea sa personală și artistică – „fizionomiile, caracterele, relațiile”, „locurile, felurile în care arată ele și măsura în care pot influența dramaturgia”, „culoarea, realitatea plastică și atmosfera”. Pe scurt, „regizorul aduce în plus, față de scenariu, chiar filmul”. Renumite prin „organicitatea formulei expresive”, cele mai izbutite filme de Mircea Veroiu – Nunta de piatră, Duhul aurului, Dincolo de pod, Semnul șarpelui, Sfârșitul nopții, Să mori rănit din dragoste de viață, Adela – se remarcă printr-o „elaborare riguroasă, sprijinită uneori pe o tehnicitate savantă, stăpânită întotdeauna de gustul regizorului pentru limbajul ascetic” (George Littera) și aparțin unei direcții prea puțin cercetate în cinema-ul românesc. S-a spus adesea că Mircea Veroiu excelează printr-un limbaj cinematografic „discursiv și static” sau „ilustrativ, preocupat mult de plastică”, prin construcții dramaturgice stângace și printr-o „răceală  programatică”. Geometriile poetice ale acestui regizor „eminamente cerebral”, atunci când – în cele șapte titluri pomenite mai sus, într-o serie de alte secvențe din cele nepomenite – iau însă chipul poeziei unei lumi tragice și stau sub semnul moralității nestrivite de povara culturii și a snobismului calofil. 
Adela
Să mori rănit din dragoste de viață
Sfârșitul nopții
Semnul șarpelui
Dincolo de pod
Duhul aurului
Nunta de piatră

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu