joi, 21 iunie 2018

Q.E.D.

Când - nota bene - un preot ortodox afirmă că "Pintilie a scos țara la carnaval și a lăsat-o acolo, să ne spălăm pe cap cu ea în dimineața centenarului, când se va da cu ceață artificială și vor bate peste noi clopotele unei Biserici absente" (Ioan Florin Florescu, La moartea unui profete cazul să ne întrebăm dacă în 1989, atunci când s-a dat voie la credință, religie, biserică s-a și schimbat ceva. Dacă "lipirea" altarului absent (stricto sensu) din Balanța lui Lucian Pintilie (prin "legalizarea" credinței instituționalizate și a pluralismului religios) ne-a făcut mai puțini turmentați, mai puțini demagogi, mai responsabili. Întrebarea e retorică. Pintilie, probabil cel mai aspru comentator al mentalității românilor dintre toți cineaștii, a știut - la fel ca IL Caragiale - că ADN-ul nu se poate schimba cu una cu două. Ceea ce surprinde însă la filmele sale sunt semnele (aproape subliminale) prin care își mărturisește deopotrivă disperarea și ... nădejdea. În Balanța, biserica e "absentă", dar în Terminus paradis ea e tărâmul restaurării, locul unde Mitu și Norica își pun pirostriile, unde Norica va merge să-și boteze copilul, unde - Pintilie a spus-o direct, fără nicio metaforă - omul își vine în fire. Dimensiunea aceasta eshatologică din filmele sale rămâne să fie analizată, comentată, descifrată de spectatorii (cronicarii, teoreticienii, hermeneuții) care vor veni. Dacă, evident, nu sunt cu totul "eliberați" de orice are legătură cu Biserica. Dacă nu sunt îndeajuns de "progresiști" ca să înțeleagă butada lui Cristos Yannaras: "De multe ori, ceea ce numim Biserică este de fapt lume, iar ceea ce numim lume sălășluiește chiar în tinda Bisericii". Cu precizarea că aici, termenul "lume" are o conotație negativă, de "ținut al neascultării de Dumnezeu" (Monah Daniel Cornea).
Balanța - un film de Lucian Pintilie
Și încă ceva. Băieții din fotografia de mai jos - un primar, un preot de țară, câțiva securiști de la oraș aflați "în misiune", un doctor și o psiholoagă - ciocnesc paharele pentru femeia română - "mamă și amantă, adevărata minune a lumii". Pentru unirea-n cuget și simțiri pentru "ăl mai mare prost din lume: americanu‘". Pentru "poporul român" care a fost "scutul Europei" când occidentu‘ construia catedrale... De-a râsu‘-plânsu‘. Pintilie - spunea tot Pr. Ioan Florescu din Scoția - a fost un profet, iar profeții "apar în istorie atunci când popoarele se lasă manipulate și anexate de instituțiile puterii (de orice fel, inclusiv religioase), când conștiințele individuale sunt golite de orice bun-simț și umplute în schimb cu un amestec toxic de minciuni, clișee, lozinci și superstiții". Q.E.D. 
Balanța - scena parastasului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu