luni, 12 decembrie 2016

Semafor ucigaș

Nu știu de ce, dar întotdeauna m-a fascinat nu siguranța de sine a celui ce „știe cum stă treaba” (cu providențele, cu viața de apoi, cu judecata lui Dumnezeu, cu aia, cu ailaltă), ci îndoiala - de la un moment încolo - care tulbură certitudinile unui „necredincios” ce rezuma nevăzutele taine ale vieții la niște cuvinte, credea el, bine ticluite de oameni vicleni. Și, deodată, începe să-și pună întrebări. Logica pe care o frecventase începe să-l strâmtoreze ca un corset. Este împresurat din toate părțile de mirare. În acest sens, înțeleg versurile poetului iconoclast care, la „intrarea în grevă a plămânilor”, se întreabă „ce se petrece în acest timp cu sufletul”. În acest timp, adică atunci când „ne ia dracu” și „se cheamă că am murit”. Răspunsul poetului (Lucian Avramescu, Intrarea în grevă a plămânilor): „greu de spus / dar, zău, dacă n-aș da oricât să aflu”. 
N-o să știm niciodată ce anume se întâmplă cu altcineva în acele ultime clipe de viață, iar ceea ce se va întâmpla cu noi - dacă nu vom fi luați prea din scurt - nu o să mai avem ocazia să povestim nimănui. De aceea, poate că muzica și poezia, în ceea ce au ele mai sublim și mai tragic, sunt chiar expresia acestei singurătăți când - părăsit de toți și de toate, renunțând la orice cosmetizare ce nu-și mai are rostul - rămâi singur cu tine însuți:
noaptea este uluca de care ne ținem
când singurătatea ne îmbrâncește în stradă
lumină robitoare
semafor ucigaș
cotrobăindu-ți prin riduri,
prin ochi, prin vine, prin cuvinte
prin tresăriri și mirări,
prin spaima de a muri
și prin speranța de a nu locui niciodată într-un cavou
noaptea este uluca de care ne ținem
când singurătatea ne îmbrâncește în stradă
noaptea este propteaua sinucigașului
noaptea, cu batista ei de întuneric
îți șterge lacrimile
iar tu plângi în voie
plângi ca-n brațele mamei, fără rușine,
plângi ca o descărcare de nori
gravizi de atâtea fulgere
încât iată-i născând o ploaie tămăduitoare
noaptea este uluca de care ne ținem 
când singurătatea ne îmbrâncește în stradă
noaptea nu este opusul zilei
așa cum un copac nu este opusul aceluiași copac
în schimb noaptea
este opusul
semaforului ucigaș cotrobăindu-ți printre riduri

(Lucian Avramescu, Când singurătatea ne îmbrâncește)
Tablou de Dan Voinea