Zaharia
Sângeorzan: Recitesc pe Albert Camus. Redescopăr multe idei, reflecţii de o
extraordinară originalitate. Vă propun să le priviţi cu ochii dumneavoastră. Să
le judecaţi din perspectiva actualităţii: „Ce cuget eu mai presus de mine
însumi şi sînt fără să pot dejîni? Un fel de înaintare anevoioasă către o
sfinţenie a negării — un eroism fără Dumnezeu — omul în sfîrşit pur. Toate
virtuţile omeneşti, inclusiv singurătatea faţă de Dumnezeu.“
Nicolae Steinhardt: Vrea să se poarte ca un creştin, fără a fi ţinut să creadă în Dumnezeu si Hristos. Mă rog, de atei ca el să tot avem parte. Pentru unul ca el, lucrul este, poate, posibil. Dar pentru ceilalţi toţi? O morală atee este şubredă, primejdioasă, cu totul supusă instabilităţii. Pentru mase e o simplă iluzie, arhidovedită ca atare. Între un aristocrat al spiritului şi un mare civilizat ca A. C. şi un creştin deosebirea este minimă. Doar şi pastorul Dietrich Bohnhoffer ne-a învăţat că trebuie să ne purtăm bine şi creştineşte chiar daca Dumnezeu nu ar fi — etsi Deus non daretur. Acesta, domnule Zaharia Sângeorzan, e adevăratul creştin (de ordin superior) care se poartă creştineşte nu de frica iadului sau pentru răsplata raiului, ci din dragoste pentru Dumnezeu care s-ar putea să nu „existe”. N-are a face. Dacă, pe patul de moarte fiind, mi s-ar dovedi cu argumente irezistibile că nu Hristos e adevărat, ci altceva, eu tot cu Hristos rămîn (Dostoievski). Repet: Un A. C. se poate eventual lipsi de forma credinţei, dar pentru ceilalţi morala laică e o iluzie şi o bazaconie.
Zaharia Sângeorzan: Tot din Camus: „Ajuns la absurd, căutînd să trăiască în consecinţă, un om constată întotdeauna că lucrul cel mai greu de menţinut pe lume este conştiinţa. Aproape întotdeauna, împrejurările se împotrivesc. Este vorba să trăieşti luciditatea într-o lume în care dispersiunea este lege.”
Nicolae Steinhardt: Tocmai că fraza aceasta confirmă cele spuse de mine mai sus. Nu toţi oamenii au conştiinţa aceea fermă pe care o presupune morala laică. Morala ateistă e şubredă, e o iluzie, deoarece nu toţi oamenii au o conştiinţă. Toţi au două picioare, nu toţi o conştiinţă.
Nicolae Steinhardt: Vrea să se poarte ca un creştin, fără a fi ţinut să creadă în Dumnezeu si Hristos. Mă rog, de atei ca el să tot avem parte. Pentru unul ca el, lucrul este, poate, posibil. Dar pentru ceilalţi toţi? O morală atee este şubredă, primejdioasă, cu totul supusă instabilităţii. Pentru mase e o simplă iluzie, arhidovedită ca atare. Între un aristocrat al spiritului şi un mare civilizat ca A. C. şi un creştin deosebirea este minimă. Doar şi pastorul Dietrich Bohnhoffer ne-a învăţat că trebuie să ne purtăm bine şi creştineşte chiar daca Dumnezeu nu ar fi — etsi Deus non daretur. Acesta, domnule Zaharia Sângeorzan, e adevăratul creştin (de ordin superior) care se poartă creştineşte nu de frica iadului sau pentru răsplata raiului, ci din dragoste pentru Dumnezeu care s-ar putea să nu „existe”. N-are a face. Dacă, pe patul de moarte fiind, mi s-ar dovedi cu argumente irezistibile că nu Hristos e adevărat, ci altceva, eu tot cu Hristos rămîn (Dostoievski). Repet: Un A. C. se poate eventual lipsi de forma credinţei, dar pentru ceilalţi morala laică e o iluzie şi o bazaconie.
Zaharia Sângeorzan: Tot din Camus: „Ajuns la absurd, căutînd să trăiască în consecinţă, un om constată întotdeauna că lucrul cel mai greu de menţinut pe lume este conştiinţa. Aproape întotdeauna, împrejurările se împotrivesc. Este vorba să trăieşti luciditatea într-o lume în care dispersiunea este lege.”
Nicolae Steinhardt: Tocmai că fraza aceasta confirmă cele spuse de mine mai sus. Nu toţi oamenii au conştiinţa aceea fermă pe care o presupune morala laică. Morala ateistă e şubredă, e o iluzie, deoarece nu toţi oamenii au o conştiinţă. Toţi au două picioare, nu toţi o conştiinţă.
(Fragment din Nicolae Steinhardt răspunde la 365 întrebări, Humanitas, Bucureşti, 1998)
 |
| Albert Camus |
