sâmbătă, 19 octombrie 2013

"...ex Oriente lux, ex Occidente luxus..."

„Bisericile ortodoxe – a afirmat recent Papa de la Roma, într-un interviu acordat în avion unui ziarist, tot articolul aici: http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate/papa-francisc-lauda-practicile-biserica-ortodoxa-retrograda-1_51fe4da1c7b855ff56a38d60/index.html – au păstrat Liturghia originală. Ei (ortodocşii – n.a.) au păstrat-o, o cântă,  Îl adoră pe Dumnezeu. Noi ne-am pierdut puţin simţul adorării Lui. Ei Îl cinstesc pe Dumnezeu şi Îi cântă cântece de preamărire fără să ţină seama de timp. Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus ‹‹ex Oriente lux, ex Occidente luxus››. Adică din orient provine lumina iar din occident societatea consumului şi a bunăstării care a făcut atâta rău. În schimb, ortodocşii au păstrat frumuseţea a lui Dumnezeu în centru. (…) Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al orientului şi de această lumină pe care o emană!“ Cuvântul Suveranului Pontif se adresează, cred, nu doar celor din zona „luxus”, ci şi (mai ales) celor ce – cu aroganţă, cu vicleşug – abuzează de moştenirea de „lux” pe care o au şi, adormiţi sau pur şi simplu nepăsători, o risipesc. Sau nici nu sunt (şi n-au fost niciodată) conştienţi de ea. Cine are urechi de auzit, să ia aminte!...

Iconostas într-o biserică ortodoxă (drept slăvitoare)

Cât avem o lume...

Un amic de facebook de la celălalt capăt de ţară îmi aminteşte de o cântare de acum, cred, 25 de ani. O ascultasem destul de des în anii premergători evenimentelor din 1989. Piesa aparţine genului zis uşor. A fost compusă şi orchestrată (în stil synth-pop) de un foarte talentat muzician în zona pop-rock: Doru Căplescu. A cântat-o Crina Mardare împreună cu Zoia Alecu (formau împreună duetul “Stereo”). Iar versurile lui Dan V Dumitriu (unul din cei mai sensibili autori de versuri pentru cântece în anii 80) transmit o stare de visare, emană o poezie pe care divertismentul românesc a cam pierdut-o. Şi mai au, nu ştiu cum, o (involuntară?) cuminţenie şi o forţă pe care ţi-o dă numai trăirea (nu doar simpla rostire) unui crez. În frumuseţea mântuitoare a vieţii, în copilărie, în restaurarea sufletului – prund de păcate:
să-ncercăm în fiecare zi
când soarele apare
să regăsim în ochii de copii
rostul nostru de a fi
prin gândul lor curat
lumea mereu va dăinui
să încercăm să prindem noi puteri
din ziua ce vine
să risipim răceala din tăceri
şi trecutele dureri
să ne înveţe azi
să fim, iubind, mai buni ca ieri
cât avem o lume
cât mai e soare
cât avem un nume
şi mai trăim
nu avem motive de întristare
cât mai sunt speranţe
să-ncercăm să redescoperim
cum e o lume
fără de ură, fără să minţim
să-ncercăm să ne-amintim,
ca într-un zbor spre cer,

de cât de multe lucruri ştim

Cadru din Oglinda (un film de Andrei Tarkovski)