Filmele lui Adrian Sitaru (regizor, scenarist, producător, monteur) — Valuri; Colivia; Excursia; Chefu’; Lord; Artă; Hero Test; Pescuit sportiv; Din dragoste, cu cele mai bune intenții; Domestic; Fixeur; Ilegitim — aduc un alt tip de abordare a realului, cu plonjeuri onirice și moduri neconvenționale de narațiune. Nu sunt „un pumn în stomac”, atmosfera lor te învăluie cu un fel de emoție „domestică”, familiară, chiar și atunci când subiectul e provocator — complicitatea neasumată la un înec ori la un accident cu mașina, abuzarea celor fără de apărare (uneori „din dragoste, cu cele mai bune intenții”), mustrările de conștiință, escapadele amoroase ilicite ce atrag nebănuite complicații, incestul. Predilecția pentru realism nu este nicicând înlocuită de excese naturaliste, iar tema responsabilității morale (sau eschivarea de la orice fel de responsabilitate) reprezintă o constantă în filmografia sa. După cum constantă este și colaborarea strânsă cu directorul de imagine Adrian Silișteanu (ocazional și co-scenarist, alături de Claudia Silișteanu), producătoarea Monica Lăzurean Gorgan, sau cu actorii Adrian Titieni, Clara Vodă, Ioana Flora, Natașa Raab, Sergiu Costache.
 |
| Din dragoste, cu cele mai bune intenții |
După Fixeur (2016), Adrian Sitaru declara că ar vrea să facă un film care să aibă „ca temă vagă credinţa, o dilemă a mea personală pe care nu am pus-o încă în filme”. Dar, la o privire mai atentă, această „temă vagă” — chiar dacă nu e așezată ostentativ, „la vedere” — este anunțată încă din Pescuit sportiv (2008), primul său lung-metraj. Unghiurile subiective de filmare (directorul de imagine, Adrian Silișteanu, este — pe rând — „ochiul” fiecăruia din cele trei personaje principale) contribuie decisiv la crearea unei atmosfere tensionate, din care nu lipsește suspiciunea, minciuna și compromisul. Profesorul de matematică Mihai (Adrian Titieni) pleacă la un „picnic ilicit” cu Iubi (Ioana Flora). În mașină, Mihai și Iubi, trec pe lângă niște prostituate, prilej pentru a comenta pe marginea condiției lor. Peste doar câteva clipe, Iubi (care se află la volan) lovește pe una din prostituate (Ana, interpretată de Maria Dinulescu). Vor petrece câteva ore împreună pe malul unui lac unde Mihai „pescuiește sportiv”. Discută unii cu alții, se dau la iveală secrete, dorințe ascunse, ipocrizii. La un moment dat, Ana (care spune că vrea să-i facă pe oameni fericiți, că e de fiecare data, cu fiecare alt om, altfel) îl întreabă pe Mihai dacă e credincios, dacă crede în ceva. „Dacă merg la biserică, vrei să spui? Merg, da’ mai rar. Tu?” Ana îi răspunde că merge în fiecare duminică: „Acolo mă simt bine și simt că cineva m-ascultă.” Când Mihai o întreabă dacă se spovedește, spune: „Ete, na… Nu! E, așa o stare, acolo… Nici nu pot să-i sufăr pe preoți!” După care îi povestește despre un fost coleg de-al ei de clasă (cu care i se pare că seamănă Mihai), poreclit Fanaticul, care vorbea într-una despre Dumnezeu, despre credință, și, când să meargă într-un pelerinaj la mănăstire (la Sâmbăta, în munții Făgăraș), s-a oprit la un non-stop și a rămas acolo pentru că „era prea frig” să meargă mai departe. „Atât!”, exclamă Ana și — meditativ — o îngână apoi Mihai. Dar, vorba cântecului, sfârșitul nu-i aici.
 |
| Domestic |
Întrebările și tensiunea de ordin metafizic se pot și ele încremeni în proiect. Cum se întâmplă în cazul personajelor din Domestic, opus în două părți (Morți domestice, Vieți domestice), care-și formează convingerile în fața televizorului. Mihăeș (Gheorghe Ifrim) e cel mai vocal. Discută — la o masă de Crăciun ce anticipează lunga scenă a parastasului din Sieranevada — despre post („Chestia asta s-a băgat așa, pentru ăia săraci cu duhu’”, „Părerea mea e că, dacă ești sănătos, n-ai de ce să-l ții… Adică în secolul nostru mi se pare așa… Că, vorba aia, nu mai trăim în comuna primitivă!”) și este convins că „Biserica, OZN-urile, extratereștii și Iisus îs una și aceeași chestie”. Toți mesenii își dau cu părerea despre chifetuțe („jumate porc și vită”), Tele-Enciclopedia (unde au văzut o emisiune despre „Marele Bang”), despre industria turismului („cea mai tare afacere”, de care românii nu știu să profite), despre oamenii din viitor („care suntem tot noi, nu zice la Biblie că Iisus e om?”), despre natura lui Dumnezeu, despre Iisus („care ori e negru, ori e român”). Toate dialogurile — savuroase, inteligente, pe o nevăzută muchie între comedie și dramă — par desprinse din Caragiale și Teodor Mazilu. Într-o secvență următoare, același personaj guraliv povestește despre „invenția” numită Iisus de către evreii care — buni născocitori de povești — „au inventat Hollywoodul, pe Spielberg”…
 |
| Fixeur |
În Fixeur, Adrian Sitaru folosește zoom-uri, panoramări lungi și „o stilistică apropiată de cea a reportajelor TV de calitate, realizate prin alte ţări mai degrabă”. Dilemele ies din incinta blocurilor cu zeci de apartamente și se continuă la o mănăstire, împlinind traseul abandonat de personajul Fanaticului la care se face referire în Pescuit sportiv. Acolo se află internată o adolescentă minoră ce fusese subiectul unui scandal sexual, în Franța, unde petrecuse câțiva ani ca prostituată. Tocmai suferise un „traumatism grav”, iar psihologii au apreciat că va avea nevoie de „opt ani de terapie pentru fiecare an de abuz”. Maica stareță care conduce așezământul monahal afiliat unui ONG refuză cu ferimitate să o „împrumute” jurnalistului francez asistat de „fixeur” și de cameraman pentru că „cine are urechi de priceput și ochi de privit va înțelege fără să-i luați dvs. interviu”. Este acuzată de „reticență”, „rigiditate” și „teama de a spune adevărul”. Îi invită apoi pe acuzatori să-și continue investigația cu „băieții ăia doi care așteaptă în fața clădirii”. Cei doi băieți (doi vlăjgani, după toate aparențele), care — adaugă maica stareță într-o franceză elevată — „nu sunt nici rigizi, nici reticenți”, vor demonstra cine sunt „civilizații” și cine „sălbaticii”. La fel ca în scurt-metrajul Artă, dilema din Fixeur aduce în discuție efortul jurnaliștilor „de senzație” pentru a „scoate adevărul la suprafaţă”, cu prețul distrugerii și maculării altor vieţi, în numele artei și „cinema-ului de calitate”.
 |
| Adrian Sitaru |
