miercuri, 11 ianuarie 2017

Shakespeare, Sonet 66 - TM-T

Când am văzut Opera cerșetorilor la Teatrul Maghiar din Timișoara (regia Kokan Mladenović - Serbia, o adaptare free style după textul omonim de John Gay și după teme din Opera de trei parale de Bertold Brecht, cu premiera în aprilie 2015), aveam senzația că asist la cel dintâi musical tragic din istoria cinematografului - Cabaret-ul lui Bob Fosse. Versurile cântecelor, semnate de regizor -  „Țara se destramă, dar și sufletul ni-l pradă / Foame îndură săracul, așa se-ngrașă bogatul. / Nu-i la modă-nțelepciunea, își croiește drum prostia. / Altă lege nu-i în țară, doar curvărie și cerșeală. / Mințile se tulbură, depravarea triumfă. / Vor să ne facă să credem că trăim ca-ntr-un rai, / dar noi știm că totul nu-i decât un mare cuplărai! ș.a.m.d” - m-au dus cu gândul la „Sonetul 66” de Shakespeare. 
Shakespeare, Sonet 66 (TM-T, 2017)
Doi ani mai târziu, succesul montării l-a readus pe Mladenović împreună cu echipa sa din Serbia (coregraf: Andreja Kulešević; compozitor: Irena Popović; dramaturgia: Góli Kornélia; decor: Marija Kalabić; costume: Tatjana Radišić; asistent regie: Szerda Zsófia) la TM-T cu proiectul Shakespeare, Sonnet 66. Noul spectacol, bazat pe gesturi, mișcare și muzică, valorifică - pe parcursul a 66 minute (a căror scurgere este redată prin numărătoarea inversă de pe un ecran electronic gândit ca parte din decor) - fiecare vers al cunoscutui sonet shakespearian pe care, cinic, îl recita și guvernatorul despot din Căința lui Tenghiz Abuladze. Atmosfera - exuberantă, însă extazul nu e tulbure - surprinde metamorfoza omului Uniunii Europene într-o caricatură a speciei. 
Shakespeare, Sonet 66 (TM-T, 2017)
Musicalul tragic imaginat de Mladenović înregistrează „triumful haimanalelor, haidamacilor, teroriștilor, fanatismului fundamentalist” (Nicolae Steinhardt) și - prin sugestii plastice (Guernica lui Picasso, Grădina desfătărilor lui Bosch), coregrafice (frenezia dansului din filmul lui Sydney Pollack, Și caii se împușcă, nu-i așa?) - compune un decor foarte asemenea cu cel închipuit de Monahul de la Rohia pentru începutul secolului 21: „Țările occidentale devenite ori pe cale de a deveni vasalele statelor din Orientul Apropiat. O anarhie feudală bazată pe violență, brutalitate, nerușinare și înrobirea popoarelor civilizate, bolnave de angelism și lașitate.” O lume în regim de mobilizare, în care  bandiții au devenit stăpîni, iar cei cuminți, proști. O lume prin care trec alți Romeo și Julieta, Macbeth, Othello sau Titus Andronicus, unde până și aerul e irespirabil, astfel că fiecare - pentru a supraviețui - trebuie să poarte măști de gaze.  
Shakespeare, Sonet 66 (TM-T, 2017)
Coșmarul, în curs de infaptuire la sfârșitul secolului 20, se desfășoară sub ochii noștri la scară planetară. Unul din semnele decorului de pe scenă este chiar planiglobul. Cinghiz Aitmatov, Stigmatul Casandrei: „Oricâte realizări ştiinţifice şi tehnice am avut, am rămas şi, din păcate, rămânem pentru totdeauna aceleaşi fiare care-şi devorează semenii.” La final, după nenumărate răstigniri și schingiuri (la un moment dat mi-am amintit de tulburătorul și provocatorul spectacol … au pus cătușe florilor, cea dintâi montare în România a lui Alexander Hausvater, la Teatrul Odeon din București, în 1993), glasul neauzit al regizorului-poet, asemenea mag-ului Prospero, pare să desfacă morminte, să trezească morții și - prin puterea artei sale - să îi trimită în lume, pentru a vesti versurile shakespeariene ca un îndreptar: 
Scârbit de toate, tihna morţii chem 
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur
Nemernicia-n purpur şi-n huzur 
Credinţa - marfă, legea - sub blestem 
Onoarea - aur cald falsificat
Virtutea fecioriei târguită 
Desăvârşirea janlnic umilită 
Cel drept de forţa şchioapă dezarmat 
Să vad prostia dascăl la cuminţi 
Şi adevărul semn al slabei minţi 
Şi binele slujind ca rob la rele 
Şi arta sub căluşe amuţind 
Scârbit de tot, de toate mă desprind.



Made in RO 1977

În 1977, în România au ieșit pe ecrane 16 premiere autohtone. Mi se pare oarecum de înțeles ca, în lipsa internetului care să-ți pună la dispoziție toată cinematografia lumii, când existau doar două canale TV (și acelea cenzurate drastic), să frecventezi - atunci - acele producții. De dragul actorilor și, uneori, al subiectului. Dintre toate 16, două se detașează și îmi par și acum, după 40 de ani, vrednice de atenție: filmul de autor (singurul) Iarba verde de acasă (regia Stere Gulea, aflat la debutul în lung-metraj) și superproducția feerică Ma-ma (regia Elisabeta Bostan). Filmul lui Gulea este inegal, mai puțin convingător decât Reconstituirea, Filip cel bun, Ilustrate cu flori de câmp, Cursa și Mere roșii - celelalte filme tributare „noului realism” eliberat de clișeele care împânziseră și împânzeau filmele „de actualitate”, însă mult mai adevărat decât celelalte apărute în același an. Altfel, unele din premierele anului 1977 au avut succes la publicul românesc - comediile (Tufă de Veneția, Gloria nu cântă, Iarna bobocilor), filmele „de acțiune” și aventuri (Accident, Împușcături sub clar de lună, Cuibul salamandrelor), istorice (Oaspeți de seară, Buzduganul cu trei peceți), cele pentru copiii mici și foarte mici (Misterul lui Herodot, Povestea dragostei) sau cu și despre footballul autohton (Fair Play), melodrama (Regăsire). Lirismul din Râul care urcă muntele a fost, poate, cel mai puțin prizat de public (nu doar de critică), dar din el rămâne muzica lui Adrian Enescu. La fel și palida transpunere după Marin Preda, Marele singuratic, frumos filmat, însă - ca de obicei - cu o regie (Iulian Mihu) inegală și fără forța acestuia de la debut (Viața nu iartă). Ca producțiile altor ani, și filmele din 1977 au - toate - câteva momente reușite (ce țin, de la caz la caz, de imagine, coregrafie, costume, interpretare), însă - dincolo de sentimentalisme - a fost un an slăbuț pentru filmele de autor. A fost, mai ales, anul despărțirii de Toma Caragiu, Alexandru Bocăneț, Eliza Petrăchescu, Emil Botta, Doina Badea.
Povestea dragostei (Ion Popescu-Gopo)
Tufă de Veneția (Petre Bokor)
Accident (Sergiu Nicolaescu)
Cuibul salamandrelor (Mircea Drăgan)
Misterul lui Herodot (Geta Doina Tarnavski)
Oaspeți de seară (Gheorghe Turcu)
Gloria nu cântă (Alexandru Bocăneț)
Buzduganul cu trei peceți (Constantin Vaeni)
Marele singuratic (Iulian Mihu)
Iarna bobocilor (Mircea Moldovan)
Regăsilre (Ștefan Traian Roman)
Ma-ma (Elisabeta Bostan)
Iarba verde de acasă (Stere Gulea)
Fair Play (Alexandru Satmari)
Împușcături sub clar de lună (MIrcea Mureșan)
Râul care urcă muntele (Cristiana Nicolae)