Când am văzut Opera cerșetorilor la Teatrul Maghiar din Timișoara (regia Kokan Mladenović - Serbia, o adaptare free style după textul omonim de John Gay și după teme din Opera de trei parale de Bertold Brecht, cu premiera în aprilie 2015), aveam senzația că asist la cel dintâi musical tragic din istoria cinematografului - Cabaret-ul lui Bob Fosse. Versurile cântecelor, semnate de regizor - „Țara se destramă, dar și sufletul ni-l pradă / Foame îndură săracul, așa se-ngrașă bogatul. / Nu-i la modă-nțelepciunea, își croiește drum prostia. / Altă lege nu-i în țară, doar curvărie și cerșeală. / Mințile se tulbură, depravarea triumfă. / Vor să ne facă să credem că trăim ca-ntr-un rai, / dar noi știm că totul nu-i decât un mare cuplărai! ș.a.m.d” - m-au dus cu gândul la „Sonetul 66” de Shakespeare.
 |
| Shakespeare, Sonet 66 (TM-T, 2017) |
Doi ani mai târziu, succesul montării l-a readus pe Mladenović împreună cu echipa sa din Serbia (coregraf: Andreja Kulešević; compozitor: Irena Popović; dramaturgia: Góli Kornélia; decor: Marija Kalabić; costume: Tatjana Radišić; asistent regie: Szerda Zsófia) la TM-T cu proiectul Shakespeare, Sonnet 66. Noul spectacol, bazat pe gesturi, mișcare și muzică, valorifică - pe parcursul a 66 minute (a căror scurgere este redată prin numărătoarea inversă de pe un ecran electronic gândit ca parte din decor) - fiecare vers al cunoscutui sonet shakespearian pe care, cinic, îl recita și guvernatorul despot din Căința lui Tenghiz Abuladze. Atmosfera - exuberantă, însă extazul nu e tulbure - surprinde metamorfoza omului Uniunii Europene într-o caricatură a speciei.
 |
| Shakespeare, Sonet 66 (TM-T, 2017) |
Musicalul tragic imaginat de Mladenović înregistrează „triumful haimanalelor, haidamacilor, teroriștilor, fanatismului fundamentalist” (Nicolae Steinhardt) și - prin sugestii plastice (Guernica lui Picasso, Grădina desfătărilor lui Bosch), coregrafice (frenezia dansului din filmul lui Sydney Pollack, Și caii se împușcă, nu-i așa?) - compune un decor foarte asemenea cu cel închipuit de Monahul de la Rohia pentru începutul secolului 21: „Țările occidentale devenite ori pe cale de a deveni vasalele statelor din Orientul Apropiat. O anarhie feudală bazată pe violență, brutalitate, nerușinare și înrobirea popoarelor civilizate, bolnave de angelism și lașitate.” O lume în regim de mobilizare, în care bandiții au devenit stăpîni, iar cei cuminți, proști. O lume prin care trec alți Romeo și Julieta, Macbeth, Othello sau Titus Andronicus, unde până și aerul e irespirabil, astfel că fiecare - pentru a supraviețui - trebuie să poarte măști de gaze.
 |
| Shakespeare, Sonet 66 (TM-T, 2017) |
Coșmarul, în curs de infaptuire la sfârșitul secolului 20, se desfășoară sub ochii noștri la scară planetară. Unul din semnele decorului de pe scenă este chiar planiglobul. Cinghiz Aitmatov, Stigmatul Casandrei: „Oricâte realizări ştiinţifice şi tehnice am avut, am rămas şi, din păcate, rămânem pentru totdeauna aceleaşi fiare care-şi devorează semenii.” La final, după nenumărate răstigniri și schingiuri (la un moment dat mi-am amintit de tulburătorul și provocatorul spectacol … au pus cătușe florilor, cea dintâi montare în România a lui Alexander Hausvater, la Teatrul Odeon din București, în 1993), glasul neauzit al regizorului-poet, asemenea mag-ului Prospero, pare să desfacă morminte, să trezească morții și - prin puterea artei sale - să îi trimită în lume, pentru a vesti versurile shakespeariene ca un îndreptar:
Scârbit de toate, tihna morţii chem
Sătul să-l văd cerşind pe omul pur
Nemernicia-n purpur şi-n huzur
Credinţa - marfă, legea - sub blestem
Onoarea - aur cald falsificat
Virtutea fecioriei târguită
Desăvârşirea janlnic umilită
Cel drept de forţa şchioapă dezarmat
Să vad prostia dascăl la cuminţi
Şi adevărul semn al slabei minţi
Şi binele slujind ca rob la rele
Şi arta sub căluşe amuţind
Scârbit de tot, de toate mă desprind.
