„Privind
repertoriul nostru, e evident că el e dominat de filme de serie, majoritatea
americane, și că e un repertoriu „de evaziune”. Într-o lume care nici nu s-a
demeticit bine din (supra)viețuirea în rigorile dogmei, ar trebui ca
repertoriul cinematografic să fie preocupat mult mai puțin de încasări și de
divertisment, și mult mai mult de înfiltrarea, în publicul pe care să iasă anemia
din iarnă, a unor doze de adevăr istoric, demnitate, libertate, și, nu în
ultimul rând – căință. (De altfel, Căința
ar fi trebuit să ruleze, non-stop, încă mult timp în cel puțin o sală din
București.) În loc de Crimă sub soare,
mult ma palpitant ar fi fost, la Patria, Omul
de marmură. În loc de atâtea alte polițiste inoffensive – multă lume ar fi
preferat să vadă, să zicem, un Rouge
baiser (despre comunismul francez) sau un Palombella rossa (despre comunismul Italian), sau un Eldorado (despre „contrarevoluția” din
Ungaria). Așa cum bișnișarii de pe Lipscani și vânzătoarel de semințe au
dreptul la un repertoriu al lor, credem că și intelectualii ar avea dreptul să
poată vedea în oraș, în repertoriul curent (și nu în rețeaua închisă a
Cinematecii), filme care să-i intereseze cu adevărat. Prea multă „depolitizare”
în repertoriul nostru! Sau poate, aceatsă masivă depolitizare (vizibilă, în ultimul
timp, și în repertoriul de filme de la t.v.) ține de o strategie mai largă?
Modelul
„panem et circenses”?
Circ începem
să avem, dacă s-ar rezolva și cu panem,
chiar că n-ar mai fi probleme cu liniștea noastră. Mai ales că acum, s-a
anunțat și la t.v., s-a dat drumu’ la streap-tease la Sala Palatului”
(Eugenia Vodă, 1991)
 |
| Căința (un film de Tenghiz Abuladze) |
