Chirurgului
Theodor Hristea (Victor Rebengiuc) îi e teamă de real, nu de ireal. Se încăpăţânează să facă numai cum vrea el,
fără să dea socoteală la nimeni. Este preocupat
excesiv pentru propria persoană. Are orgoliul – nemăsurat – de a
pătrunde în lumea celor influenţi, de a fi mereu premiant. Nesocoteşte tainele
– şi totul e o taină. Îi lipseşte un volant, adică dreapta socotinţă. E însăşi
întruchiparea demenţei exacerbate.
 |
| Victor Rebengiuc în Faleze de nisip |
La polul opus, Puştiul
e smerit cu inima (Gheorghe Visu), nu vrea decât să fie el însuşi. Şi îl
sfidează pe doctorul obişnuit doar să câştige. Familia Puştiului este un iad:
mama şi-a luat lumea în cap şi a plecat după un gestionar; tatăl e beţiv şi-l
terorizează („Să fii supus în faţa mea!”). Fuge de colectiv şi-şi vede de
treabă. Tace şi rabdă nedreptatea care i se face (doctorului i se pare că el
i-ar fi furat lucrurile de pe plajă, strânge câţiva martori şi-l bagă la
închisoare). Şi, mai presus de toate, rămâne om.
 |
| Gheorghe Visu în Faleze de nisip |
Faleze de nisip – un film interzis la câteva zile după premiera din
ianuarie 1983 şi redifuzat începând cu 1990. Un apolog despre devenirea întru
fiinţă şi autodistrugere. Despre umanizare şi rinocerizare. Despre strădaniile
câtorva de a rămâne oameni într-o lume de lupi. De a nu urla în rând cu ei, cu
riscul de a fi sfâşiaţi. Şi, mai ales, un tip de cinema îndrăzneţ, elaborat. O
viziune regizorală străbătută de cuminţenie, ce aminteşte de forţa şi
insolitul din Concurs – filmul
anterior al lui Dan Piţa. Pentru mine, un evergreen.
 |
| Afişul filmului de Klara Tamas |
