Nu ştiu alţii cum
sunt, dar eu, atunci când particip la o slujbă de botez (la o ceremonie
aşezată, executată după rânduiala din vechime, nu în pripă), sunt emoţionat
până la lacrimi. Am ascultat, deunăzi, rugăciunile preoţilor pentru o fetiţă primită
în Biserică prin Taina Botezului. Priveam la felul în care a fost întreit
cufundată în apă, apoi miruită atent de sacerdot cu undelemn sfinţit, pe
întreaga suprafaţă a corpului. Sigur, o astfel de practică se adresează nu atât
minţii pruncului botezat (în vârstă de câteva luni), cât inimii sale. Şi, ceea
ce mi se pare mai important chiar, este păstrarea duhului de bună înţelegere în
familie. Numai printr-un duh de blândeţe şi bună vieţuire împreună va desluşi
copilul această primă taină a vieţii. A vieţii trăite în Biserică. De fapt,
această practică (învechită prentru unii, bizară şi inutilă pentru cei
pragmatici şi materialişti) capătă sens doar atunci când nu este ruptă de viaţa
în Biserică. Când copilul este dus la biserică din an în Paşti (ori şi mai
rar), e normal să se întrebe ce rost a avut botezul său, în ce fel îi
influenţează (ori transformă) viaţa. E normal să ajungă să fie – asemenea teologului şi
filosofului grec, Christos Yannaras – „contra religiei”. Ori, Ortodoxia nu e o
religie – spunea şi pustnicul monah Rafail Noica – ci însăşi „firea omului”.
Viaţa însă e
ciudată. Părinţii spun (şi fac) adesea lucruri trăznite. Nu de puţine ori se
ajunge la divorţ. Şi asta nu e totul. Ca şi când nu ar fi destul de dureroasă
despărţirea (care nici nu trebuie să fie „cu acte în regulă”, părinţii - certându-se necontenit - rămân adesea sub acelaşi acoperiş), copilul primeşte apoi de la părinţi, ca
bonus nedorit, şi raţia lor zilnică de ranchiună reciprocă. Ajunge o minge de
ping-pong între ei, aşa cum fusese şi băiatul din animaţia Crulic-drumul spre dincolo. Cu puţin noroc, va găsi refugii – în
visare, în poezie. Ori, Doamne fereşte, în lucruri pe care mai târziu îi va fi
ruşine să le şi pomenească. (Sau nu, aşa cum se întâmplă cu personajul Ivan din
filmul sârbesc Hadersfild, care îşi
pune sufletul în palmă înaintea unor necunoscuţi, cu riscul de a fi umilit şi
batjocorit de cei care nu sunt pregătiţi să-i primească mărturisirea bucuriei de a se fi botezat ortodox la vârsta de ...
30 de ani.) Viaţa unui asemenea copil va ajunge o neîncetată nostalgie. Copilăria
şi tinereţea lui vor fi de-a pururi impregnate de o apăsătoare tristeţe, de un
sentiment împovărător de vinovăţie şi disconfort lăuntric. Numai
conştientizarea frumuseţii şi bucuriei din clipele botezului (fie el şi pripit,
prin stropire) îl mai poate restaura, sufleteşte. Să asişti la naşterea unui
prunc „din apă şi din duh” e un prilej inestimabil de auto-cercetare. De
cumpănire şi descoperire a propriului drum. Rezultatul, pentru fiecare în
parte, nu are cum să fie îmbucurător. Cine e acela care nu simte că a ratat – în
câte privinţe şi de câte ori! – ţinta? Că, deşi am fost botezaţi în numele
Sfintei Treimi şi am primit darul suprem pe care-l poate primi un om - harul, libertatea
– cel mai adesea am folosit acest dar împotriva lui Dumnezeu, împotriva
semenilor (prieteni sau neprieteni) şi a vieţii trăite în Biserică.
Să asişti, adult,
la botezul unui prunc este un bun prilej să afli că ratarea ţine exclusiv de
raţiunile şi criteriile omeneşti. Că acolo, în veşnicie (iar botezul este
însăşi intrarea omului în veşnicie) – contrar celor afirmate de cei ce cred în
predestinare – nu există instrumente de măsurare a „împlinirii” sau a
„ratării”. Că ratarea şi păcatul nu au o existenţă de sine stătătoare, ci sunt mai
ales tot ceea ce ne desparte de veşnicie. Tot ceea ce facem cu gândul la
satisfacţia de moment, la aplauzele neîntârziate ale celorlalţi. Participarea
la botezul altora este, într-un fel, o lecţie de cateheză – atunci când
spectatorul îşi îngăduie măcar câteva clipe de trezie, de ieşire din somnolenţă
şi comoditate. Este o lămurire şi o primenire, o necesară (chiar dacă târzie)
reconsiderare şi conştientizare a pocăinţei la care – indiferent de vârstă – fiecare
din noi este chemat.
 |
| Crulic - drumul spre dincolo |
