Caravana "Pseudokinematikos"

Pseudokinematikos este un proiect în care a crezut, mai întâi, editorul Virgil Baidoc, de la Editura Theosis din Oradea. Tradusesem din engleză câteva cărţi pentru editura lui. O parte au fost publicate deja (Icoana ca Scriptură, Taina omului şi taina cununiei. Despre castitatea unirii conjugale), altele sunt încă în lucru. 

Virgil, care ştia de articolele pe teme cinematografice şi cronicile de film pe care Răzvan Penescu mi le-a publicat pe Liternet, a venit cu propunerea de a le aduna într-un volum. Aşa că le-am selectat, prelucrat, revizuit, grupat etc. şi – până acum – au apărut două volume subintitulate „fals tratat de cinema”. Primul – Pseudokinematikos.Fals tratat de cinema – este dedicat cinematografului românesc (portrete de cineaşti, cronici de film şi carte de film, diverse eseuri despre condiţia cinefilului în era mall-urilor şi a repertoriului exclusiv american), al doilea – Pseudokinematikos 2. Bucuriile filmului – se ocupă de filme din întreaga lume (aproape o sută de cronici) şi conţine o serie de eseuri pe teme cinematografice („Filmul de artă – o hieroglifă a a devărului absolut”, „Ceva bun de la filmul românesc”, „Semnele unei civilizaţii pierdute”). 

Afişe lansare de Dan Voinea

Dl. Iosif Demian (director de imagine la Apa ca un bivol negru, Nunta de piatră, Duhul aurului, Zidul şi regizor la O lacrimă de fată, Baloane de curcubeu, Lovind o pasăre de pradă, Piciul) mi-a oferit generos fotografii din două filme ale sale pentru copertă. Artistul plastic Dan Voinea le-a prelucrat apoi digital, iar Delia Kerekes a tehnoredactat materialul. Lucian Mircu (fondator al site-ului Marele Ecran) a prefaţat, generos, cele două volume, iar dna Elena Dulgheru (autoarea acelui insolit studiu ce urmăreşte dimensiunea ortodoxă, iconică a creaţiei tarkovskiene, Tarkovski – Filmul ca rugăciune), dnii Lucian Ionică (animator al câtorva cinemateci în Timişoara, scriitor), Mircea Platon (istoric, eseist), Mihai Fulger (critic de film, organizator de spectacole la Cinemateca Română) şi mai tinerii jurnalişti cinefili Ionuţ Mareş şi Lavinia Bălulescu au scris despre ele. Andreea Medinski, Roxana Morun, Claudiu Arieşanu, Lucian Mircu le-au adus la TV.

Coperta a IV-a Pseudokinematikos2. Bucuriile filmului

Am plimbat volumul Pseudokinematikos 2. Bucuriile filmului prin cinci oraşe. Dna Elena Dulgheru, dnii Nicolae Mărgineanu (director de imagine, regizor, scenarist, producător), Mihai Fulger (în Bucureşti), dnii Daniel Vighi (scriitor, cadru universitar) şi Lucian Mircu (în Timişoara şi Arad), dl Ioan Pavel Azap (critic de film, scriitor, în Cluj), iar în Oradea dna Elisabeta Pop (critic de teatru) şi dl. Sergiu Savin (regizor, scenograf, pictor de icoane) l-au prezentat unui public mai mult sau mai puţin numeros.

Cu directorul de montaj Mircea Ciocâltei 

Criticul de film Elena Dulgheru & actorul Cristi Iacob

Criticul de film Mihai Fulger

Ioan & Simona Deleanu

 Mihai Fulger, Elena Dulgheru, Nicolae Mărgineanu

Cu actriţa Adriana Mocca & directorul de imagine Florin Paraschiv

 Paul Petrovan & actorul Petre Nicolae

 Gabi, Vali, Cristina & Dan Voinea

Doamnele Felicia & Dochiţa Moşoianu, Emilia Dobrin, Simona Deleanu, Imma Core, 
domnii Dumitru Iacob, Mihai Fulger, Dan Voinea, Vali Ciubotaru, Bogdan Aanei, Nicu Mache & Theodor

Cu criticul de film Ioan Pavel Azap

 

Criticul de film Ioan Pavel Azap - Cluj

 Cu dnii Cornel Ungureanu & Lucian Mircu

Cu Anca Pol

 Cătălin Mutaşcu & Pr. Silviu Damşe

Tinu Pârvulescu & Csaba Kalman

Cu dnii Liviu Bulz, Lucian Mircu, Lucian Ionică, Cornel Ungureanu la

lansarea volumului Pseudokinematikos. Fals tratat de cinema românesc 

31 ianuarie 2011, Cărtureşti Mercy, Timişoara

Cu Lucian Mircu despre bucuriile filmului

Lansarea volumului Pseudokinematikos2. Bucuriile filmului

2 octombrie 2012, Cărtureşti Iulius Mall, Timişoara

 Cu Lucian Mircu la TVR Tm

Cu Roxana Morun & Lucian Mircu la TVR Timişoara,  
octombrie 2012

Lansare Pseudokinematikos2. Bucuriile filmului - Librăria Gutemburg, Oradea

Datorită amabilităţii dlui Daniel Voinea – am ajuns cu Pseudokinematikos2. Bucuriile filmului în patru din librăriile Cărtureşti (Bucureşti, Timişoara, Cluj, Arad) pe care le gospodăreşte. S-au ocupat de organizarea lansării: Diana Petruţ (la Timişoara), Doris Marta (la Arad) şi Mihai Mateiu (la Cluj). La Oradea, Virgil Baidoc şi dna Elisabeta Pop au pregătit entuziaşti pentru lansarea de la librăria Gutenburg şi un moment muzical (piese  pe versurile unor sonetişti renumiţi, în interpretarea lui Florian Chelu (ghitară) şi Alexandra Chelu (voce) de la Rock Filarmonica Oradea). De fiecare dată am proiectat scurt-metrajul Ajutoare umanitare de Hanno Höfer (la primul volum am proiectat Zapping de Cristian Mungiu) şi am asigurat un background sonor cu muzici ambientale, jazz şi de film compuse (şi alese în mod special pentru aceste ocazii) de muzicianul care – cu aproape 30 de ani în urmă, prin muzica sa „în evantai” – avea să-mi deschidă mintea şi sufletul spre Muzică: Adrian Enescu.

Le mulţumesc tuturor celor care – organizatori, colaboratori sau spectatori/cititori – s-au implicat în acest proiect. 

http://atelier.liternet.ro/articol/10148/Lucian-Mircu-Marian-Radulescu/O-calauza-printre-meandrele-filmului.html 
http://atelier.liternet.ro/articol/12230/Lucian-Mircu-Ionut-Mares-Marian-Radulescu/Canonul-lui-Marian-Bucuriile-unui-cinefil.html 

Shock & chique

Portocala mecanică este filmul cel mai controversat al anului 1971. Ignorat de palmaresul Oscarurilor din acel an (deşi fusese nominalizat pentru cel mai bun film, regie şi scenariu), filmul lui Kubrick are ca laitmotiv violenţa: „O violenţă născută, în societatea occidentală, numită „permisivă”, adică pe de o parte prea îngăduitoare, pe de alta lipsită de un ideal apt să focalizeze energiile pozitive ale tinerei generaţii pentru care, spunea Burgess [autorul cărţii care a inspirat filmul – n.a.], nici legea, nici părinţii, nici biserica nu mai reprezentau o autoritate. O asemenea societate, incapabilă să ofere tineretului o perspectivă, nu putea decât să îndemne la distrugerea ei. Ca să-şi exemplifice observaţiile sociologice, Burgess prefigurează un viitor lugubru. Într-o Londră devastată de acte de violenţă, un tânăr, condamnat pentru crimă şi viol, este eliberat după ispăşirea pedepsei din închisoare. El constată însă că vremurile depăşiseră cu mult faptele sale. Ceea ce fusese o excepţie este acum un fapt curent. Era o viziune elucubrantă a viitorului; dar a unui viitor cu şanse de a deveni prezent. „Un film pentru minţi bolnave”, scria indignat Leslie Halliwell. Dar când minţile încep să se îmbolnăvească şi să producă monştri, însemna că raţiunea nu mai este de mult trează. Trebuiau sau nu încurajate astfel de filme? Academia nu a vrut să dea Oscarul Portocalei mecanice, neacordarea premiului semnificând şi refuzul de a susţine asemenea perspective. Dar filmul nu era o simplă provocare, Stanley Kubrick, în calitate de scenarist şi regizor, dorea prin această altă odisee – de astă dată în microcosmosul reactivităţilor fiinţei ce şi-a pierdut umanitatea – să lanseze un avertisment societăţii în derivă, lipsită de simţul răspunderii. Efectul a fost mai degrabă un altul: Portocala mecanică a dat gir rentabilităţii violenţei şi a proliferat pe ecran noi şi noi monştri.” (Adina Darian, Mirajul Statuetei de Aur, p. 233)

- fragment din volumul Pseudokinematikos2. Bucuriile filmului (Ed. Theosis, Oradea, 2012)