Portocala mecanică este filmul cel mai controversat al anului 1971.
Ignorat de palmaresul Oscarurilor din acel an (deşi fusese nominalizat pentru
cel mai bun film, regie şi scenariu), filmul lui Kubrick are ca laitmotiv
violenţa: „O violenţă născută, în societatea occidentală, numită „permisivă”,
adică pe de o parte prea îngăduitoare, pe de alta lipsită de un ideal apt să
focalizeze energiile pozitive ale tinerei generaţii pentru care, spunea Burgess
[autorul cărţii care a inspirat filmul – n.a.], nici legea, nici părinţii, nici
biserica nu mai reprezentau o autoritate. O asemenea societate, incapabilă să
ofere tineretului o perspectivă, nu putea decât să îndemne la distrugerea ei.
Ca să-şi exemplifice observaţiile sociologice, Burgess prefigurează un viitor
lugubru. Într-o Londră devastată de acte de violenţă, un tânăr, condamnat
pentru crimă şi viol, este eliberat după ispăşirea pedepsei din închisoare. El
constată însă că vremurile depăşiseră cu mult faptele sale. Ceea ce fusese o
excepţie este acum un fapt curent. Era o viziune elucubrantă a viitorului; dar
a unui viitor cu şanse de a deveni prezent. „Un film pentru minţi bolnave”,
scria indignat Leslie Halliwell. Dar când minţile încep să se îmbolnăvească şi
să producă monştri, însemna că raţiunea nu mai este de mult trează. Trebuiau
sau nu încurajate astfel de filme? Academia nu a vrut să dea Oscarul Portocalei mecanice, neacordarea
premiului semnificând şi refuzul de a susţine asemenea perspective. Dar filmul
nu era o simplă provocare, Stanley Kubrick, în calitate de scenarist şi
regizor, dorea prin această altă odisee – de astă dată în microcosmosul
reactivităţilor fiinţei ce şi-a pierdut umanitatea – să lanseze un avertisment
societăţii în derivă, lipsită de simţul răspunderii. Efectul a fost mai degrabă
un altul: Portocala mecanică a dat
gir rentabilităţii violenţei şi a proliferat pe ecran noi şi noi monştri.”
(Adina Darian, Mirajul Statuetei de Aur,
p. 233)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu