Gopo 2016 a fost prima gală pe care am urmărit-o integral. Pentru că presimțeam că Aferim! avea „să radă tot”.
De la bun început m-am lăsat prins în dinamica interviurilor de pe lângă covorul roșu de la intrarea în TNB. Cei doi prezentatori (un el și o ea) au fost surprinzător de firești, de plăcuți. La un moment dat apare și Ioana Bulcă. N-am uitat „momentul” ei la o festivitate de premiere din 2002 când Uniunea Cineaștilor i-a decernat o diplomă pentru întreaga activitate (sau de excelență). Și aveam sentimentul, atunci, că întrece măsura. La fel și acum. De data asta am aflat că e mândră pentru faptul că e țărancă din Gorj, că de-aia o iubește lumea pentru Moara cu noroc, pentru că e din viță de țărancă și bună rrromâncă. Interviul se terminase, însă ea o ținea una și bună cu declamații pentru actorimea rrromână. Dar nici cu Florin Piersic nu mi-e rușine. Cu statueta în mână „pentru întreaga activitate”, Ciocoflenderul povestea despre cum și revede filmele. A pomenit, între altele, de - o, Doamne! - Parașutiștii, în regia lui Dinu Cocea, regizorul lui Șaptecai și al lui Iancu Jianu. Constantin Drăgănescu a primit și el o statuetă, dar l-a pomenit pe Lucian Pintilie. În filmulețul care a prefațat intrarea sa pe scenă am văzut scurte cadre din Secvențe, E pericoloso sporgersi, Sunt o babă comunistă, Medalia de onoare și unul din Balanța în care apare alături de Pintilie (și de Emilia Dobrin, care a anunțat câștigătorul premiului pentru cea mai bună regie: Radu Jude).
La sfârșit, după ce Aferim! a „ras” statuele pentru 12 categorii, după ce am ascultat-o pe producătoarea sa, Ada Solomon, mi-am zis că pe scena Teatrului Național București, la Gala Gopo 2016, s-au confruntat - în chip nevăzut - două tipuri de cinema. Unul, „popular”, apăsat „românesc” și - cum să nu? - „civilizat”, „decent”, „educativ”, evocat cu nostalgie de Florin Piersic, de Ioana Bulcă și de cascadorul (ce apare și în Aferim!) ce lucrase mult cu Sergiu Nicolaescu. Altul, „elitist”, „neromânesc”, „licențios” și „imoral”, „provocator”, reprezentat de Aferim! Cum-necum, Gala din 2016 a fost Gala Aferim! Pentru acest tip de cinema românesc - de artă, de autor - pleda, încă o dată, Ada Solomon. Pentru săli de cinema în care să ruleze (și) aceste filme. Pentru difuzarea lor la Televiziunea Națională. În zece ani, mai spunea producătoarea filmelor lui Radu Jude, ar fi frumos ca această Gală să fie găzduită într-un cinematograf select, iar nu într-o sală de teatru, fie ea și TNB. Time will tell.
Și încă ceva. M-am bucurat de premiul primit de Ioana Flora (pentru rolul din Acasă la tata) și de momentele - deosebit de antrenante, de inteligent-comice - regizate și jucate de Alex Bogdan (la început, alături de un grup de muzicieni). În special „Castingul nedifuzat” de la Aferim!. Și parodia la Moromeții, cu întreaga familie Moromete ahtiată după like-uri pe facebook.