Într-un apartament de bloc se ține o slujbă pentru ieșirea
sufletului din trup (murise cineva). O tânără (Andreea) se refugiază în baie.
De acolo răspunde laconic unor rude care – fără niciun rezultat – încearcă s-o
convingă să li se alăture la rugăciune. Le vedem numai siluetele prin sticla
mată a ușii de la baie. Fata umple cada și se îmbăiază, absentă. Se afundă în
apa acoperită de spuma șamponului. Scena îmi amintește brusc de finalurile din Noiembrie, ultimul bal și Mouchette. La urmă, un alt glas – al
preotului – o cheamă cu blândețe să participe la împreună-rugăciunea pentru
sufletul celui căruia viața i se curmase brusc: fratele fetei, tânăr și el.
Vocea preotului este tânără, sfătoasă. Pe el pare să-l asculte. O îndeamnă să
„dea seama” de sufletele „celor adormiți” (în limbajul eclezial moartea nu este
decât o adormire în așteptarea dreptei judecăți și a învierii de obște) care
„se chinuie când sunt singuri”, adică atunci când cei încă în viață nu îi
pomenesc în ruga lor. Nu seamănă defel cu preotul guraliv și „lumesc” din Aferim!, iar chemarea sa trimite mai cu
seamă la scurt-metrajul lui Radu Jude, Ca
o umbră de nor. Acolo, preotul somat să mărturisească dacă există învieri
din morți, dacă a „văzut cu proprii ochi așa ceva”, îi invită pe cei doi amatori
de astfel de „miracole” să vină pe la biserică. Altfel spus: doar în cadrul
eclezial se poate cunoaște (trăi, lămuri) o minune, se poate desluși precum
este un „semn”. În afara acestuia, nu există decât experiențe bizare,
„paranormale”. Ultimele cuvinte ale preotului: „Te lăsăm să te pregătești,
Andreea. Și te așteptăm.”
Cheia de
boltă a scurt-metrajului Ocupat (Premiul
pentru cel mai bun film românesc la „Timishort Filmfest 2015”), scris și
regizat de Octav Chelaru, este tocmai această chemare la îmbsericirea minții,
la cultivarea conștiinței ecleziale. Care poate începe, de exemplu, cu
transformarea „ocupațiunii mintale” (titlul filmului spre asta trimite) a
„omului recent”, fără rădăcini, ce spune (asemenea unui alt personaj „liber
cugetător” din mai sus pomenitul scurt-metraj de Radu Jude): „Eu nu particip la
așa ceva!”. (Acolo, „așa ceva” era o împreună-rugăciune pentru mai grabnica
ieșire a sufletului cuiva.) Este o chemare la înnoirea minții, demers necesar
dacă dorim să deprindem adevăratul curaj și adevărata înțelepciune. Ceea ce va
scrie și filma Octav Chelaru de acum înainte, dincolo sau dincoace de ușa de la
baie, va sta fie sub semnul cuvenitei pregătiri și ieșirii din ascunzătoarea
băii întru bucurie și comuniune, fie sub semnul autismului nihilist,
individualist și autodistructiv. Altfel spus, va trece și prin perete și-și va
desăvârși lucrarea fie duhul blândeții, fie urâciunea pustiirii.
Starea cu
care am rămas după film avea să-mi fie lămurită abia peste câteva zile, când am
citit cuvintele Sf. Ioan Hrisostomul: „Despărțirea de un suflet iubit nu este o
luptă ușoară, ci una care cere un suflet curajos și o minte de filosof. Cine
știe să iubească cu adevărat, cine cunoaște puterea dragostei, înțelege
aceasta.”
