În Lumină de iarnă de
Ingmar Bergman, unui pastor i se cere să consilieze un bărbat din parohie care
este deprimat și are gânduri de sinucidere. E speriat de bombe, de o eventuală
invazie a chinezilor care, crede el, vor cuceri lumea. Nu ar putea suporta
„armaghedonul” și de aceea este pe punctul de a-și lua singur viața. Pastorul
(rugat de nevasta nefericitului sinicigaș) i se confesează și reușește să-i
transmită propriile depresii și gânduri negre. Reușește, mai ales, să-l facă să
creadă (fără îndoială) că nu merită să trăiești pentru nimeni și prentru nimic.
Nici măcar pentru soția care te iubește și pe care (cum s-a întâmplat în cazul
pastorului, cu câțiva ani în urmă) poți s-o pierzi. Bărbatul pleacă amărât și,
nu peste multă vreme, își face felul.
 |
| Lumină de iarnă (Ingmar Bergman) |
Într-o scenă din filmul lui Andrei Tarkovski, Andrei Rubliov, mii de sărmani (mujici) se roagă în catedrala din
orașul Vladimir ca să scape cu viață de asediul tătarilor care forțau ușa de la
intrare. Până la urmă, invadatorii au pătruns în biserică și cei de acolo au
fost măcelăriți. A supraviețuit doar iconarul-monah Andrei Rubliov și o fată pe
care acesta a scăpat-o de la siluire – căzuse în mâinile unui rus (nu ale unui
tătar!). Andrei refuză să mai picteze („Nimeni
nu are nevoie de icoanele mele!”) și nu mai vorbește cu nimeni zece ani. Și-a
pierdut încrederea în oameni. Într-o zi însă, un adolescent orfan (un fiu de
țăran) pretinde că știe să construiască clopote. După ani de teroare, Biserica
începe să se refacă. Puștiul devine un fel de șef de lucrări. Clopotul este
constuit, bate cu putere fără să se spargă (spre mirarea delegaților de la
Vatican) și clopotarul izbucnește în plâns: „Ticălosul de taică-meu era
clopotar și a dus cu el secretul construirii clopotelor. I-am mințit. Nu știam să
construiesc clopote!”. Este consolat de iconarul care îi spune să se bucure cu
întreaga lume venită acolo anume pentru inaugurarea (și sfințirea) clopotului.
Din acea clipă, cel ce a ales să se facă mut pentru o omenire indiferentă și
chiar ostilă față de frumusețe, reîncepe să vorbească și-i propune tânărului
clopotar o împreună lucrare: „Eu voi picta icoane, iar ai să construiești
clopote!”
 |
| Andrei Rubliov (Andrei Tarkovski) |
Bergman și Tarkovski – două feluri de a vorbi despre viață, despre frumusețe și
natura răului, despre nemurire, despre Dumnezeu și, în cele din urmă despre om.
