Pe o scenă goală, fără nicio butaforie, douăsprezece personaje - ce par să vină de nicăieri și să se îndrepte spre nicăieri - așteaptă să fie primite în Marea Britanie. Ele vin din diferite părți ale Europei de Est (Ungaria, Serbia, România) și speră să înceapă o viață nouă în metropola de pe Albion. Fiecare poartă cu sine agoniseala de o viață sau ce-a mai rămas din ea - felurite lucrușoare, câteva bancnote, carduri de credit, telefoane mobile, amintiri împovărătoare și, mai ales, iluzii. Iluzia că limba maternă, numele și orice formă de pietate filială sau matrimonială se pot negocia și, la nevoie, substitui printr-o uniformizare generală. În momentele de restriște, unele personaje rostesc rugăciunea Tatăl nostru, dar „noi” devine tot mai mult „eu”. Și nici vorbă de vreun interes pentru „voia Sa”, câtă vreme fiecare personaj caută exclusiv la voia sa. Termenii de specialitate numesc acest tip de viziune teatrală „estetica spațiului gol al scenei”, însă improvizația pe care se bazează perspectiva dramaturgică a spectacolului regizat de Árpád Schilling lasă destul loc poeziei. Ce altceva decât o elegie tragi-comică e așteptarea aceasta a unei „unde verzi” de intrare în malaxorul globalizării? Dacă ar fi să rezum întreaga atmosferă din Exit printr-o imagine, aș alege tabloul Îndrăgostiții de René Magritte.
 |
| Îndrăgostiții (tablou de René Magritte) |
Regia: Árpád Schilling; dramaturgia: Bíró Bence; Distribuția: Balász Attila, Bandi András Zsolt, Csata Zsolt, Ninoslav Đorđević, Éder Enikö, Andrei Elek, Branislav Jerković, Mátrai Lucács Sándor, Dragana Šuša, Tokai Andrea, Vass Richárd, Carmen Vlaga-Bogdan. O co-producție a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” (Timișoara), Teatrului Clasic „Ioan Slavici” (Arad) și Teatrului Național din Sombor (Serbia).
