Dăscălia, mereu o provocare. O
permanentă reconsiderare a talantului. O neîncetată confruntare cu sine,
catalizată - firește - de (unii) elevi. Care elevi, fără să știe, au meritul -
inestimabil - de a-ți pune la încercare capacitatea de a îngădui, de a ierta, de a răbda, fără de care nici
bucuria n-ar fi întreagă. Și asta pentru că „Trebuie să te naști pedagog.
Lecția nu trebuie să fie niciodată o povară pentru profesor. Acesta nu trebuie
să obosească niciodată, iar când apare primul semn că lecțiile tale nu mai aduc
bucurie, trebuie să abandonezi școala și să pleci. Sunt mulți care posedă acest
talent norocos. Însă puțini sunt cei care pot să ducă acest talent peste ani.”
- Iubește Revoluția! Alexandr
Soljenițîn. Practic - datorită (mai ales) elevilor „recalcitranți”,
„teribiliști”, „direcți” - dăscălia, dacă nu clachezi, dacă îți păstrezi simțul
umorului, te ține în priză. Și îți amintește că „mai bine este a da, decât a
lua”, că pentru orice vorbă și gest dai socoteală, că - până la urmă - ține de
tine, ca dascăl, să-ți vezi de treaba ta. Abia după aceea poți, eventual, să
pretinzi elevului să fie elev. Exercițiu sisific.
Cuviosul Ghelasie Isihastul de
la Frăsinei: Eu răul simt că e rău şi trebuie să-l anihilez.. Avva,
însă, îmi spune: trebuie să te înveţi să trăieşti cu el, să-l iubeşti, că dacă
te lupţi cu el îl alimentezi, însă dacă îl „iubeşti” – dacă îl scufunzi în iubirea
şi lumina lui Dumnezeu – îl distrugi, moare. E o luptă rafinată în care trebuie
să lucrezi cu înţelepciune, nu trebuie să alimentezi răul în niciun fel, şi
pentru aceasta nu trebuie să intri în contradicţii şi dispute. De aceea a lăsat acest îndreptar: Nu te
alarma! Nu te contrazice! Nu-ți arăta neputința! Nu blama răul!
foto: un cadru din filmul francez Les Choristes
