Un film ce depăşeşte stadiul descriptiv, de
ilustraţie şi plasticizare neutră, este, până la urmă, mărturia unei viziuni
asupra realităţii. Ochiul regizorului-vizionar selectează ceea ce i se pare mai
relevant, mai viu, mai adevărat din ceea ce, sub o formă sau alta, cunoaşte.
În Žit /
A trăi se desfăşoară – oarecum paralel, fără se se intersecteze în
vreun fel – trei poveşti despre viaţă şi moarte, despre disperare, compasiune
şi loialitate. Un tată dispărut este aşteptat de băiatul său rămas în grija
unei mame neiubitoare. O altă mamă nu poate suporta singurătatea după ce îşi
pierde fetiţele gemene. O tânără îşi pierde, în chiar ziua cununiei, bărbatul
şi încearcă să răzbată singură.
Sfâşietor este, în filmul lui Vasili Sigarev, sentimentul
cumplit al absurdului unei vieţi inutile, atunci când te desparţi de cei dragi,
de cei mai dragi. De aceea, A trăi este,
poate, mai aproape de universul bergmanian (şi kafkian) decât de cel
tarkovskian (Copilăria lui Ivan, Rubliov,
Solaris, Oglinda, Nostalghia). Umbrele celor plecaţi acolo unde „nu este
nici durere, nici suspin” se întrupează straniu şi populează ca-ntr-un thriller
vieţile celor rămaşi. Atmosfera e de film noir, fără sentimentalism şi incursiuni
lirice.
.jpg)
