Stomatologie
un poem de Lucian Avramescu
dantura superbului tău creier
din ce în ce mai mâncată de îndoieli ...
ei și?
ce-ar fi să te lepezi de satana,
ce-ar fi să te lepezi de satana,
repetă după mine, ca la un botez
al
întâmplărilor noastre viitoare,
de o mie de ori, mă lepăd de satana
dar eu țip de o mie de ori
nu pot să mă lepăd de mine
urlu, urlu domnii mei
nu pot să mă lepăd de mine ...
vedeți dumneavoastră,
stomatologia gândului
n-a făcut mari progrese;
multe lucruri scapă
în noi înșine
ca niște bolovani într-o fântână ...
plombați sentimentele – ordonă programatorul,
plombați sentimentele – ordonă către primul pacient
aflat la coada de o mie de ani,
nicio carie să nu mai rămână,
moștenitorii au nevoie de o dantură perfectă
pentru a ronțăi mugurii altor planete,
defrișați îndoielile,
ele sunt o moștenire burgheză
ele sunt
ca o planetă care se învârte
în jurul crimelor sale
dar iată,
dantura superbului tău creier
este din ce în ce mai mâncată de îndoieli
 |
| Grafică de Klara Tamas |
