Mai văzusem
Ediție specială o singură dată în întregime - în vara anului 1978 (anul premierei), la cinema Parc, Deta. N-aveam decât zece ani și n-am înțeles atunci ițele politice care amestecau de-a valma ofițeri din Siguranța Statului, ziariști, comuniști, legionari, nababi germani care voiau să cumpere redacții de ziar ș.a.m.d. 40 de ani mai târziu, când aveam să-l revăd, n-a fost mai ușor să le dezleg. Vina principală n-o poartă Mircea Daneliuc (regizor, actor și co-scenarist), ci factorii de decizie care au impus modificări, adăugiri de secvențe și replici pentru a face mai evident rolul jucat de comuniști în intriga filmului. Așa se explică, probabil, secvența în care apar câteva „eminențe comuniste” (una din ele e jucată de Matei Alexandru, dublat la post sincron de Cornel Coman, alta e „omul de bine” interpretat de Costel Constantin). Fără dimensiunea aceasta, al doilea lung-metraj al lui Daneliuc ar fi avut de câștigat. În acest sens, regizorul (considerat „dificil” și „rebel”) a avut de pierdut. Se păstrează doar „versiunea oficială”, aprobată de politrucii vremii. (Daneliuc: „un alt film; complet și disperat altul”.) Săucan, marele ghinionist al cinema-ului românesc
ever, a avut mai mult noroc:
Țărmul nu are sfârșit, Meandre și 100 lei se păstrează așa cum le-a gândit el, chiar dacă n-au ajuns deloc (ori cu excesivă parcimnonie) în sălile de cinema. (Iar
100 lei a ajuns - înainte de 1990 - doar într-o versiune trunchiată, de care Săucan s-a dezis hotărât.)
 |
| Ștefan Iordache, Ioana Crăciunescu, Costel Constantin |
Cu toate „burțile” sale,
Ediție specială face cinste filmului românesc. Pariul - în ciuda intruziunilor - a fost câștigat de Daneliuc. Chiar dacă rămâne cel mai slab film al său de dinainte de 1990. Dar altceva contează:
Ediție specială l-a „învins” pe „Nemuritorul” Nicolaescu pe chiar terenul său, al filmului de acțiune, cu împușcături, urmăriri etc. Daneliuc despre
Ediție specială în romanul său autobiografic,
Pisica ruptă: „împușcături, cascadori, tâmpenii, fasole bătută”
. Filmul său, deși încadrabil în același gen, e - de departe - din alt „regn”. E „de rasă”. Are atmosferă, o scenografie, o imagine, costume și un nerv ce vin din zona filmului de artă, a filmului-cult. Încă o dată: în ciuda presiunii exercitate asupra lui Daneliuc de a-l modifica spre a fi pe placul „vameșilor”. Cum sună replica dată de ofițerul de Siguranță mai tânăr (jucat de Daneliuc) către șeful său vârstnic: „E adevărat că la voi n-au loc tinerii de ăia bătrâni?” ...
 |
| Mircea Albulescu |
După
Cursa (lung-metrajul de debut, din 1975), pentru Daneliuc avea să mai fi loc (și ce loc!) doar de cinci ori, în cinematografia românească de dinainte de 1990.
Vânătoare de vulpi, Proba de microfon, Croaziera și
Iacob rămân titluri de referință și filme-unicat în vremuri asaltate de mediocritate. Pe care, ca puțini alții, Daneliuc le-a sfidat fără niciun compromis.
 |
| Ștefan Iordache, Mircea Daneliuc |
