De Sf. Nicolae am fost cu familia la Cinema City
Am vrut să vedem Paddington pentru copii, provocaţi de
trailer. Nu am regretat. Pentru un one
night stand e OK. Are câteva momente de umor nebun gen Mrs. Doubtfire (în tradiţia Some
Like It Hot), câteva trimiteri la Păsările
şi la Hugo. Dar şi la urşii din Viaţa e un miracol, unde simpaticele
animale închipuiau pe croaţi, în conflictul inter-etnic pe care filmul lui Kusturica
îl surprinde. Paddington e un film
făcut din bucăţi. (Ce mai contează că bucăţile nu se lipesc, banul să iasă la
premieră, nu? Şi banul iese.) Unele părţi l-au speriat pe Ioan (4 ani), pe care
nu l-am obişnuit cu filmele, în general, şi cu violenţa din filmele sau
desenele animate din acest înnebunitor început de veac XXI în particular. Care
început de veac XXI va părea, cu trecerea anilor, o dulce “epocă de aur”. Ne
vom aminti cu nostalgie de super-ororile
şi super-violenţa din filmele repertoriului actual în vremea ce curând va veni,
când mega-giga-violenţa şi hiper-erotismul vor invada ecranele mari şi mici.
Şi încă ceva: dacă
ar fi să reduc filmul la o singură secvenţă-cheie (lăsând la o parte multe
scene pline de antren), m-aş opri la momentul cănd simpaticului ursuleţ Paddington i se prezintă Muzeul de Ştiinţe
Naturale din Londra, situat în incinta unei măreţe foste catedrale. Cele câteva
minute cuprind, ca într-un demo,
întreaga schimbare la faţă a lumii “progresiste” de azi: lumea “nouă” ce
preschimbă taina şi credinţa în ştiinţă şi exactitate. Atâta doar că omul ce-şi
trăgea seva din liturghii şi rugăciunea de obşte era viu; omul din muzee (ori
din săli de cinema cu repertoriu alcătuit exclusiv din filme-conservă şi blockbusters) este, acum, la fel de viu ca animalele împăiate care le
populează.
P.S. Vizionând Paddington,
drăguţ şi haios pe alocuri, însă – deşi european, englez – american
(hollywoodian) până-n vârful unghiilor, mi-am amintit că relativ recent am
fost, tot la mall, să văd Q.E.D.
Incedibil: un film românesc în alb-negru, fără scene “senzaţionale”, fără glamour şi “efecte speciale”, dar cu
puţine personaje şi o atmosferă cenuşie din ultimii ani de comunism. Numai
faptul că Cinema City figura printre co-producători l-a ţinut trei săptămâni la
mall, cu săli aproape goale mereu.
