Traducere:
Marian Rădulescu
Coperta
şi tehnoredactarea: Delia Kerekes
Volumul este un grupaj de trei texte
aparţiând a trei autori.
Primul text, „Diferenţierea sexuală
ca profeţie şi revelaţie” (de Arhiepiscop Lazar Puhalo), cuprinde cinci
capitole: Revelaţia fundamentală a sexualităţii umane şi
căsătoriei; Legământul ca relaţie matrimonială; Revelaţia transmisă prin
femeile profetese; Implicaţiile rolurilor avute de bărbat şi femeie pentru
preoţia liturgică; Taina şi sensul iubirii şi căsătoriei.
Al doilea text, „I-a făcut bărbat şi femeie – Un studiu asupra tainei
sexualităţii umane” (de Dr. Haralambos Anstall), cuprinde capitolele: I. Introducere; II. Perspective
elementare ale învăţăturii ortodoxe (A. Sfânta Treime; B. Întruparea; C. Implicaţii hristologice speciale);
III. Ipostas şi persoană (A. Cunoaşterea lui Dumnezeu în Hristos; B. Sursa
ontologică a creaţiei; C. Antropologie creştină elementară: 1. Primogenitura
lui Adam; 2. Originea Evei; 3. Interacţiunea bărbat / femeie); IV. Chestiunea
limbajului inclusiv; V. Al doilea Adam şi a doua Evă; VI. Epilog – Originile
preoţiei liturgice.
Al treilea text, „Voi spuneţi că vorbele mele sunt
prea îndrăzneţe. Despre pactul nespurcat” (de Dr. George S. Gabriel), cuprinde capitolele: Dumnezeu a făcut sexualitatea şi
atracţia dintre sexe; „Cinstită este căsătoria întru toate
şi patul
nespurcat”; În relaţiile
sexuale soţul şi soţia sunt egali; Învierea este proslăvită în metafora iubirii
conjugale; „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul...”; Legea fecioriei
este dată tuturor; Partea cea bună nu trebuie ţinută sub obroc.
Legământul ca relaţie de căsătorie
de Arhiepiscop Lazar Puhalo
Nici Vechiul Legământ şi nici Noul Testament nu erau atât „contracte
juridice”, cât relaţii de căsătorie. Aceasta a fost marea greşeală în care a
căzut Vechiul Israel şi despre care au grăit profeţii. Israel nu L-a recunoscut
şi nu L-a primit pe Hristos pentru că El a venit ca mire ceresc căutându-şi
mireasa. Israel, înţelegând prin legământ un „contract juridic”, se aştepta la
un domnitor sever, pământean, pregătit să transpună în practică un contract ce
fusese nesocotit şi să-şi exercite voia prin mijloace militare şi politice. De
aceea creştinătatea apuseană a îmbrăţişat conceptul idolatru de iertare. Este
important să înţelegem aceasta: Vechiul Legământ a fost, iar Noul Testament
este, o relaţie de căsătorie. Abia atunci vom putea înţelege natura
sexualităţii umane ca profeţie şi revelaţie. O privire sumară asupra Cărţii
Profetului Osea e de ajuns pentru a reţine mesajul tuturor sfinţilor profeţi.
Înainte de a examina profeţia lui Osea să vedem pe scurt cum este
întrebuinţată expresia „curvie” în câteva locuri din Vechiul Testament –
termenul având un rol important în revelaţia lui Osea. „Să nu necinsteşti pe fiica ta, îngăduindu-i să facă desfrânare, ca să
nu se desfrâneze pământul şi ca să nu se umple pământul de stricăciune.” (Lev.19:29) În acest verset Dumnezeu
leagă în chip evident statutul femeii de condiţia poporului Său cu care a făcut
legământul. Ne arată că femeile preînchipuie şi sunt asemenea poporului ales,
Biserica Sa. Vom întâlni peste tot în Vechiul Testament referinţe la
necredinciosul Israel care şi-a trădat mirele – o desfrânată, o curvă, o
prostituată, o mireasă necredincioasă. Astfel, în Iezechiel vedem cu Israel
este mireasa care a luat darurile de nuntă ale soţului şi s-a desfrânat cu ele:
„Ai luat lucrurile tale de găteală, făcute din aurul Meu şi din argintul
Meu, pe care ţi le-am dat Eu, şi ţi-ai făcut chipuri de bărbat şi te-ai
desfrânat cu ele.” (Ez.16: 17)
Şi încă: „Tu te-ai desfrânat cu
Asirienii şi nu te-ai săturat; te-ai desfrânat cu ei, dar nu te-ai mulţumit cu
atât, Ci ai înmulţit desfrânările tale din pământul Canaan până în pământul
Caldeii, dar nici cu atât nu te-ai mulţumit. Cât de obosită trebuie să fie
inima ta, zice Domnul Dumnezeu, după ce ai făcut toate acestea, ca o desfrânată
nestăpânită! … Ci ca o femeie adulteră, care, în locul bărbatului său primeşte
pe alţii.” (Iez. 16. 28-32)
Sunt peste treizeci de asemenea referinţe la profeţii Vechiului
Testament, şi în toate Dumnezeu face legătura între revelaţia despre legământul
Său cu Israel şi natura unei relaţii de căsătorie, în care natura lui Israel se
revelează prin femei şi prin chemarea de a fi soţie. Să revenim la Profetul
Osea. Care era relaţia dintre Dumnezeu şi Israel când Domnul nostru a început
să grăiască prin acest sfânt profet?
Profetul Osea ne revelează nu doar relaţia dorită de Dumnezeu cu
Israel, ci şi sensul legământului. Dar în Cartea lui Osea avem şi o revelaţie
desăvârşită a sensului mântuirii şi al acelei „iertări” pe care Iisus Hristos
avea să o dobândească pentru noi, faţă de ideea idolatră a legalismului
perpetuat de scolastici şi de adepţii lui Augustin.
Dumnezeu Se lamentează, prin sfinţii profeţi, că Israel „se desfrânează” cu idoli „zei”
demonici.
Israel nu a înţeles că Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul ales nu
era un contract juridic, ci o relaţie de căsătorie. Poporul lui Israel chiar
dacă pricepea cu mintea că avea un legământ cu Dumnezeu, în realitate el nu
ajungea până la inima oamenilor. Dumnzeu
îşi chema neîncetat poporul să renunţe la desfrânarea cu „alţi dumnezei”, dar
acesta nu putea înţelege şi continua să rămână necredincios. Consider că aceste
împrejurări sunt cel mai pregnant revelate în lucrarea profetică a lui Osea. Pe
vremea acestui sfânt profet, Israel nu doar că a căzut în idolatrie, ci oamenii
s-au îndepărtat într-atât de Dumnezeu că au ajuns să creadă că Dumnezeu are o
„soţie”, o zeiţă pământeană numită Paşte. Au fost influenţaţi de religiile
păgâne, dar în realitate mărturiseau că ei, ca şi popor al lui Israel, nu mai
erau mireasa lui Dumnezeu.
Aveau relaţii adulterine cu idolii popoarelor din jur şi, „părăsindu-şi
prima dragoste”, L-au lăsat pentru
altcineva. Dumnezeu va arăta că este credincios lui Israel chiar dacă poporul
Său L-a trădat. El îl iubeşte aşa cum un soţ îşi iubeşte soţia
şi nu a dorit nimic mai mult decât să-şi scape mireasa de rătăcire şi de robia
păcatului. Cum în această revelaţie pentru Israel Osea Îl reprezintă pe însuşi
Dumenzeu, Domnul îl învaţă pe profet să-şi aleagă de nevastă pe o femeie din
prostituatele păgâne din templu. „Ia-ţi de nevastă o femeie desfrânată şi să ai
copii de desfrânată! Căci iată a desfrânat pământul lui Israel, abătându-se de
la Domnul.” (Os. 1.2) Astfel, Osea şi-a luat de nevastă o desfrânată, pe Gomer.
Când li se născu cea dintâi fiică, Dumnezeu i-a poruncit lui Osea să o boteze Lo-Ruhama („Cea neiubită”), căci de acum
încolo Dumnezeu nu va mai avea milă de casa lui Israel. Când s-a născut al
doilea copil, Dumnezeu a făcut să fie numit Lo-Ami
(„Nu este poporul Meu”). Prin aceasta, Dumnezeu le-a arătat oamenilor nu doar
că s-au depărtat de mila Lui, ci şi că s-au separat de El. Cu toate acestea, Dumnezeu promite împăcare;
„Şi în loc să vă zică vouă: „Voi nu sunteţi poporul Meu”, vi se
spune: „Voi sunteţi fiii Dumnezeului celui viu!”” (Os. 2.1-2)
Nevasta lui Gomer, deşi necredincioasă şi desfrânată, devine profetesă.
Este un exemplu al condiţiei Bisericii, poporul cel sfânt. Deşi poporul şi-a
trădat legământul cu Dumnezeu şi I-a întors spatele, El promite: „Şi El,
venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată”
Când Gomer îşi înşeală bărbatul, pe Osea, şi se întoarce în robia curviei,
Dumnezeu îi porunceşte soţului nedreptăţit: „Du-te iarăşi şi iubeşte o femeie
îndrăgită de un prieten, şi totuşi desfrânată, aşa precum Domnul iubeşte pe
fiii lui Israel, deşi ei se întorc spre dumnezei străini şi iubesc turtele de
struguri. Şi am cumpărat-o pe preţ de cincisprezece sicli de argint, un
homer de orz şi un letec de orz.” (Os. 3:1-3).
Aici vedem că Dumnezeu s-a folosit atât de sexualitate, cât şi de
condiţia căsătoriei pentru a ne revela relaţia dintre El şi Biserica Sa. Vor
regăsi această imagine în Noul Testament, când
Apostolul Pavel numeşte Biserica mireasa lui Hristos cea „fără de prihană”.
Este limpede că, deşi a fost necredincioasă şi a trădat legătura de căsătorie
cu Osea, Gomer avea să fie mântuită şi restaurată numai şi numai din dragoste.
Aceasta este profeţia mântuirii umanităţii căzute în păcat, prin iubirea
împreună-pătimitoare şi prin jertfa lui Iisus Hristos. Suntem mântuiţi şi
chemaţi a lua parte la legământul Noului Testament împreună cu El doar pentru
că El ne iubeşte. La fel cum vechiul Israel a nesocotit sensul legământului ca
relaţie de căsătorie, sfârşind într-un legalism sterp şi în formalităţile unei
credinţe exterioare, la fel şi noi suntem chemaţi să luăm aminte la
semnificaţia legământului. Adulterul este singura abatere pentru care Hristos
îngăduie divorţul tocmai pentru că adulterul duhovnicesc ne separă de Dumnezeu
şi ne refuză mântuirea.
Îmi pare că Apostolul Pavel pune accentul final pe Cartea Profetului
Osea atunci când spune: „Hristos a iubit
Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes. 5:25).
Cununa de spini care o purta Mântuitorul nu era decât cununa de nuntă cu care
Hristos Şi-a încoronat mireasa, Biserica. De aceea, de Sfintele Paşti cântăm că
Hristos „iese din mormânt ca un mire”.
Când Dumnezeu a folosit căsătoria lui Osea cu Gomer ca pe o revelaţie a
relaţiei dintre El şi Israel din vremea aceea ne-a arătat, în chip profund,
felul în care căsătoria este o stare profetică ce revelează natura legământului
şi a relaţiei dintre Dumnezeu şi Biserica Sa. Apostolul Pavel arată şi el că
aceasta este şi natura Noului Legământ, căci: „v-am logodit unui singur bărbat,
ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită.” (2 Cor.11:2).
Şi Ioan Botezătorul, căutând să conştientizeze poporul lui Israel
asupra acestei relaţii, spune despre Hristos „Cel ce are mireasă este mire…” (Ioan 3.29). Mai mult chiar, în Apocalipsă această sintagmă este reluată şi
lămurită în pasajul despre Cea de-a Doua Venire: „Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta
Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit” (19.7)
Totuşi, se stabileşte un testament (un legământ); este evident că
Dumnezeu a dorit ca el să fie înţeles ca relaţie de căsătorie, nu în termenii
unui contract juridic; de asemenea, a mai dorit să se înţeleagă că sexualitatea
umană şi căsătoria sunt revelaţii ale acestei relaţii.
De bună seamă, bărbatul este o prefigurare a lui Hristos, aşa cum
femeia este a Bisericii.
Iar aceasta este valabil nu doar în cazul soţiei necredincioase, ci şi în cazul
celor credincioşi şi evlavioşi. Sexualitatea umană şi relaţia de căsătorie sunt
semne profetice şi ne-au fost date nouă de Dumnezeu dintru început, ca o formă
de revelaţie. Aceasta este esenţa tainei sexualităţii omeneşti şi a rolurilor
jucate de bărbat şi femeie în Biserică.
Aceasta este esenţa mântuirii noastre. Hristos nu a venit pe pământ
într-o expediţie juridică, pentru a „satisface dreptatea lui Dumnezeu”. A
venit, asemenea Profetului Osea, să-Şi
mântuiască mireasa de robia păcatului şi de curvie. Să aducă înapoi în
casa Tatălui ceea ce îi fusese
înstrăinat, fiind „vândut sub păcat”
(Rom. 7.14). A făcut aceasta doar pentru că ne iubeşte şi doreşte să intrăm în
Biserica Sa ca să fim mântuiţi. Icoana soţilor iubitori şi credincioşi, trăind împreună în curăţie este
o semn şi revelaţie pentru mântuirea noastră.
Vezi Ieş.34:15; Deut.31:16; Jud.2:17; 1
Paral. 5:25; Iez.6:9, 23:30; Os.4:12, 9:1.
Acesta este sensul esenţial al cuvântului
tradus prin „păcat”: separat de Dumnezeu prin faptele şi alegerile noastre.
Vezi Apoc. 3:29;
18:23; 22:2, 9,
17 şi alte câteva locuri din Noul Testament.
Iar aici Apostolul se referă tocmai la
căsătorie şi la relaţia dintre soţ şi soţie.
Vezi şi Apoc. 21.2,9,17, apoi Apoc. 18.23,
unde cei vicleni sunt avertizaţi că nici Hristos şi nici Biserica nu vor fi cu
ei în vremurile din urmă.
Sf.
Clement al Romei spune: „Dumnezeu l-a făcut pe om parte bărbătească şi parte
femeiască. Partea bărbătească este Hristos, iar cea femeiască este Biserica.”
(2 Clement 14:2)
