De la Pr. Ioan Petraș (care mi-a fost prezentat de Adina Nasta) am aflat de cartea Mâinile care L-au dezbrăcat pe Dumnezeu (Ed. Sf Gheorghe-Vechi, București, 2013) a Pr. Prof. Ion Buga. Cugetările și povestirile de acolo, deși adesea pline de ironie amară, emană bucuria „devenirii întru ființă”. Și o acută nevoie de iubire, adesea strivită de ranguri și epolețe: „Demisia
preotului şi a episcopului din pricina falimentului iubirii. Creştinismul este
iubire; cum poţi să spui că eşti stăpân - (gr.) Despotis -,
peste iubire? "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi
odihni pe voi" (Mt. 11.28). Numai Robul înţelege pe rob, stăpânul
niciodată.”
Datoria omului e să învețe să devină ... om. Asta e „îndumnezeirea” lui. (Pr. Rafail Noica: „Ortodoxia e firea omului.”) Restul, pare a spune Pr. Buga, ține de „paranormal”, de „magie”, de „șantaj emoțional” cu bună știință și extrem de profitabil: „Sentimentalismul
evlavios postpatristic a coborât minunea până la icoana care face minuni, sau
transpiră, plânge și uneori surâde. Nu-i nimic de condamnat, e doar puțin
trist, aceeași tristețe cu a lui iisus în fața lui Nicodim, care nu mai avea
acces la minune. „Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști acestea?””
Sfințenia însăși nu are de ce să semene - așa cum se vede în dreapta și-n stânga - cu o „împăunare”, cu auto-suficiența: „Sfinții nu
sunt în moarte mai mult decât au fost în viață, iar dacă în viață n-au trimis
la Hristos, ci au oprit la ei, „n-au adunat împreună cu El” (Mt. 12.30). Să nu mai vorbim de Prea
Înalții, Prea și Mult Prea Prea sau Foarte Foarte, de care geme Nomenklatura
hagiologică de peste un mileniu de sfințenie păgână cum nu s-a văzut nici în
cele mai trandafirii vise ale păgânătății ortodoxe (a noastră fiind
„preacreștinească”)”.
La un monent dat, Părintele povestește despre cum a trebuit să boteze o fetiță de 4 ani și
să-i pună această întrebare: „Te lepezi de Satana?”, ei, care era numai
lumină. Și cum Satana, strigat pe nume „la catalogul validității de
taină”, atunci s-a înfățișat „în ținută de gală”: „De fapt, la
botezul pruncilor, convertirea, dacă și câtă va fi fiind, este a nașilor și a
părinților, în cazul în care răspunsul lor nu este mecanic. Și, din nenorocire,
este. Iar că în
mod cert totul este mecanic cu excepția pruncului, este faptul că preotul, mai
pe larg – Biserica, rămâne încremenită în formule absurde (mă refer la cea
ortodoxă) de mai bine de un mileniu și jumătate, încremenire care nu mai are
nicio noimă, dovadă că mai an în urmă, un preot cu doctorat în București, a
întrebat cu aceeași solemnitate și validitate, pe invers: „Te lepezi de
Hristos?” și „Te unești cu satana?”, iar nașii grăiră de câte trei ori, un „Da”
preaortodox (au înțeles abia după ce au vizionat DVD-ul).”
 |
| Iertare - tablou de Dan Voinea |
