Theodor: „-
De azi începe adolescența?”
Încă îmi
sună în minte întrebarea cuiva care nu are copii: „Aveți copii... Pe vremurile
astea?!...” Au trecut vreo doi ani de-atunci. Între timp, vremurile s-au
ascuțit și mai tare. Hiadamacii par să triumfe și în politică. Imperii se
reorganizează. Avioane cu sute de pasageri la bord (inclusiv copii) sunt
doborâte cu obuze cât ai clipi din ochi. Atacuri teroriste. Conspirații. Decapitări.
Orașe-fantomă. Zeci de mii de refugiați. Alianțe. Crize. Inflații de naționalisme.
Toate au existat – încă și mai abitir – în veacul XX și în cele care i-au
precedat. Și vor mai fi încă. Ye ain’t seen nothing yet! Dar tocmai de aceea e nevoie de frumusețe,
de copii, de adolescență, de poezie: pentru că răul din lume pare că e tot mai
mare, mai sufocant, mai deplin. N-am avut altă copilărie, nici altă tinerețe,
nici altă minte n-am avut. Avem copiii pe care-i avem și pe care-i considerăm
daruri nemeritate, pe principiul „ne merităm dușmanii, dar nu ne merităm
prietenii”. Ce ne dorim cel mai mult? Să reușim să-i creștem astfel ca să-i
avem alături ca prieteni. Până la capătul lumii. Iar ei să-și amintească mereu povața
lui Solomon: „Fiule! Să nu te apuce pe tine sfatul rău, care lasă învățătura
tinereților și uită legea lui Dumnezeu.” |
| foto: Dan-Andrei Tonca |
