miercuri, 27 noiembrie 2013

Tarkovski meets Aitmatov

"Fiecare astronaut care s-a intors vreodata din spatiul cosmic este martorul marelui miracol care este viata pe acest pamant.Tot ce tine de stiinta conspira pentru a scoate barbati si femei in spatiu, insa atunci cand acestia se intorc pe pamant incepe adevaratul miracol. Ei vad planeta suspendata in vastitatea spatiului, continentele ei si norii luminosi intr-un univers de nepatruns, viata atarnand cu totul de niste fire de posibilitate invizibile. Profesia lor ii duce spre realizari de inaltimi cosmice si totusi a fi inapoi pe pamant este ceea ce ii ingenunchiaza." - cuvintele unui psiholog, via Ligia Nedelcu (psiholog), prin facebook.
Solyaris (un film de Andrei Tarkovski, 1972)
Textul de mai sus este şi un breviar pentru Solyarisull tarkovskian. "Omul are nevoie de om", "Nu dorim să cucerim spaţiul extraterestru, ci doar să extindem civilizaţia pământeană dincolo de Pământ" sunt două din replicile-cheie din acel film. Iar biblioteca de pe staţia "Solyaris", la fel ca încăperile din vila tatălui lui Kris de pe Pământ, sunt un depozitar de esenţe ale culturii şi civilizaţiei omeneşti: busturi ale filosofilor antici, Breughel, Bach, Cervantes, Troiţa lui Rubliov, trimiteri la Dostoievski, Tolstoi ş.a. Şi ce altceva este întoarcerea acasă, pe Pământ, a lui Kris, dacă nu o îngenunchiere? Nu doar în faţa tatălui, ci şi în faţa întregului tezaur de frumuseţe şi măreţie a gândirii omeneşti din totdeauna. Frumuseţe - spune Dostoievski - mântuitoare. Aşa cum, adaugă Kris din Solyaris, "ruşinea va salva omenirea". Ce altceva sunt scrierile lui Cinghiz Aitmatov (O zi mai lungă decât veacul, Stigmatul Casandrei) dacă nu o grăire (în deşert?) despre mărgăritarele de mare preţ al fiinţei numite om, pe care - în goana sa lacomă după satisfacerea propriilor plăceri - bipedul înzestrat cu raţiune le pârjoleşte ori le nesocoteşte, aşa cum - fără milă şi păreri de rău - lichidează întregi specii de animale?