Hadersfild (un film din Serbia, regia: Ivan Živković, 2007),
îi sugerează lui Paul Slayer Grigoriu să scrie despre interpretarea creştină a unor maxime
(aparent) hedoniste: „Cea mai paradoxală dintre ele e „Man ist was man isst” –
suntem ceea ce mâncam. Deşi cunoscută şi ca proverb, maxima este citată mai
ales în contextul în care a evocat-o filosoful materialist Feuerbach. În
calitate de om „care Îl caută pe Dumnezeu, dar e interesat şi de cârnaţii de
Pleşcoi”, ca să-l citez pe Andrei Pleşu, am fost mereu convins că în spatele
semnificaţiei materialiste, antropologice, psihologice etc. există şi una
duhovnicească. Iar pentru un ortodox e chiar foarte transparentă: suntem ceea
ce mâncăm, sau tindem să devenim ceea ce mâncăm, atunci când mâncarea e
comuniune, adică – în cel mai înalt grad – Sfânta Împărtăşanie. Pentru mine
însă chiar mai evident a fost posibilul substrat creştin al lui „Carpe diem”.
„N-ar fi păcat / Ca să se lepede / Clipa cea repede / Ce ni s-a dat”, scrie
Eminescu. Iar despre cuvântul Sfântului Antonie („Omul ar trebui să trăiască cu gândul că nu va mai apuca sfârşitul zilei.”)
ştim cu toţii. Într-adevăr, în jurul acestui cuvânt se învârte şi Hadersfild. Remarcabil. Dar poate şi în
jurul faptului că, deşi nu se cuvine să irosim nicio clipă, uneori Dumnezeu ne
ajuta să recuperăm şi ce am pierdut cu atâta nepăsare şi neglijenţă.”
Hadersfild |