Într-un fel, strădania unui dascăl (care-și face meseria din chemare, nu din interese mercantile) se aseamănă mult cu dăruirea Călăuzei din
Stalker, filmul lui Tarkovski din 1979, tradus în română prin
Călăuza. Când e întrebat de cinicul (și blazatul) Scriitor dacă a văzut vreodată un om fericit, apostolul fericirii din apologul tarkovskian îi răspunde că nu știe dacă cei pe care îi duce în Zonă, în Camera Dorințelor, se întorc de acolo fericiți. Pur și simplu nu-i mai vede niciodată. Ca dascăl, se întâmplă să te reîntâlnești cu unii din foștii tăi elevi. Cu încă și mai puțini ajungi să schimbi o vorbă-două. Dacă nu te-ai schimbat atât de tare încât să arăți de nerecunoscut sau dacă fostul elev mai simte nevoia să te salute, să intre în vorbă cu tine. Uneori îți amintești doar vag chipul și numele celui care te oprește din drum să-ți amintească de anii săi de liceu, că i-ai fost profesor etc.
 |
| Stalker |
Zilele trecute a venit spre mine un fost elev de-al meu care, cred, a absolvit liceul cu cel puțin zece ani în urmă. Îmi spune că s-a gândit mult în toți acești ani la - mai ales - informațiile pe care le dădusem elevilor mei despre altceva decât obiectul de studiu propriu-zis (limba engleză): filme, muzică, literatură. Cu vreo două zile înainte de reîntâlnirea noastră, îmi spune, a revăzut
Concurs, filmul lui Dan Pița din 1982 despre care le voi fi vorbit și pe care, poate, l-am proiectat la școală. Mi-a vorbit apoi despre muzica lui Adrian Enescu din
Concurs, despre Tarkovski. După care nici n-a mai fost nevoie să mai spună nimic. Era deajuns: numise jumătate din întâlnirile mele cruciale din liceu, pe care încercam să le transmit mai departe celor care erau liceeni în primii cinci ani din mileniul trei. Acum mi s-ar părea de neconceput să vorbesc liceenilor (cel puțin, celor de la școala unde am predat) despre
Concurs și
Călăuza. Curios cum avea să se deteriorze, progresiv și galopant, entuziasmul și cumințenia elevilor în nici zece ani. Ce va fi peste 5-10-15 ani, când Ioan și Simeon vor fi și ei liceeni? Ce-o să se aleagă de școală, de dascăli - câți or mai rămâne în învățământ? Mi-e tot mai clar că dragonul vremurilor prezente e infinit mai anevoios de păcălit decât fantomele din trecut. Chiar și dascălul care vrea să spună ceva elevilor abia își face auzită vocea în babilonia globalistă. În tranziția anterioară integrării europeane era, parcă, mai ușor. Acum, toată informația după care altădată scormoneam ani întregi, o purtăm cu noi în stickuri, în mini-hard-uri și smart phones. Mai greu e găsit o călăuză care să aibă disponibilitatea, entuziasmul și răbdarea să-ți arate cum să răzbești prin hățișul de linkuri, site-uri și imagini care de care mai ademenitoare...
 |
| Concurs |
