Pe 12 Brumărel, Ioan, bunicul lui Theodor, Ioan și Simeon a petrecut ultima zi pe pământ, după care s-a mutat în pământul din care toate s-au făcut. În ceasurile dinaintea îngropăciunii mi-am amintit de filmul lui Lucian Pintilie,
Balanța. Există, acolo, două muriri. Cea dintâi, a unui fost ofițer de securitate ce sfârșește în cuptorul unui crematoriu. Pintilie ne arată clipele când trupul ofițerului, neînsuflețit și sluțit de o grea suferință, se preface - fiind adus la incandescență - într-un pumn de cenușă. Îi vedem mâna ridicată (care, odinioară, arăta dictatorial spre lume) topindu-se în pârjolul crematoriului. Ceva mai încolo, fiica sa Nela (ce se declară, și ea, atee), găsește un stejar și-și îngroapă tatăl sub coroana sa bogată. Cea de-a doua murire din
Balanța este a idealistului Titi, om de la țară cu mintea la "naivități, utopii", îndrăgostit de Kierkegaard și adept ascet al unei "revoluții sociale" și al vegetarianismului. El este înmormântat după rânduială de preotul din sat, un tip lumeț pe care primarul îl caracterizează cel mai cuprinzător: "fumează, bea pe rupte, pescuiește, vânează și-o mai regulează și pe secretara școlii". Niciodată nu m-am gândit că Pintilie a pus în balanță și cele două forme de murire: cea după datină și cea "progresistă". Niciodată nu m-am gândit că el însuși, celebrul regizor român ce s-a bucurat niște ani de un "exil royal" în occidentul "progresist", va avea parte de o îngropăciune după datină, cu preot și cruce, cu nădejdea Învierii. Așa ca Titi din filmul său (însă fără grotescul situațiilor de acolo). Da, numai că pentru asta, e nevoie să fi pregustat din această rânduială. Și să ai în urma ta pe cineva apropiat care să-ți pregătească plecarea în acest fel. Ioan a avut. Dumnezeu să ne înțelepțească pe noi, cei rămași în urma lui...
Cu câteva ceasuri înaintea îngropăciunii bunicului Ioan citesc următorul gând așezat de Biserică pentru a 12-a zi de Brumărel: "Adu-ți aminte că vom părăsi fără voie lumea și că viața noastră nu e lungă. Căci ce este viața omului? N-avem siguranța că vom trăi în lumea aceasta nici de dimineața până seara. Să părăsim de voie bună lucrurile de aici." Așa l-am aflat marți, cu o zi înainte ca sufletul să i se despartă de trup: obosit de boală, dar împăcat. I-am povestit despre nepoții săi, despre cum a fost săptămâna trecută la Festivalul de Film "Toamna la Voroneț" de la Gura Humorului. Abia putea să mai vorbească, dar a înțeles ce i-am spus. A vorbit cu greu, dar a vorbit. În ziua următoare, miercuri, doar mai respira. Am crezut că mă va strânge de mână, ca în ajun. Prea târziu. Nu mai avea putere. Se pregătea de marea trecere. Spre deosebire de cei răpuși de o moarte năprasnică, el s-a pregătit ani mulți. A doua zi după mutarea sa în pântecele Pământului, aflu că Părinții Bisericii au așezat, pentru cei ce se nevoiesc să trăiască liturgic, acest gând: "Fă-le pe toate după voia lui Dumnezeu și-L vei avea pe El ajutor. Teme-te întotdeauna de moarte, căci ea va veni neapărat la noi. Osândește-te în ceasul ieșirii și nu vei păcătui împotriva lui Dumnezeu. Și, de vei ajunge la liniște, vei afla odihna unită cu harul." Așa cred că își va fi aflat odihna robul lui Dumnezeu, Ioan.
