„De toate este vreme, și tot lucrul sub soare are vreme” – zice
Ecleziastul pe care, cu subtext fatalist, îl citează și Constandin (Teo Corban), în Aferim!. Zece ani nu mi-am făcut vreme,
mărturisesc spre rușinea mea, pentru filmele lui Radu Jude până la Aferim!. Și asta în ciuda numeroaselor
premii și distincții, naționale și internaționale, pe care le-au obținut scurt-,
mediu- și lung-metrajele sale. Când, în
fine, am ajuns la ele, am descoperit o preocupare constantă pentru o anume
inocență neocrotită, agresată chiar, supusă arbitrar unei „maturizări”
intensive datorate adulților. Poate că aceasta este însăși „inima” filmelor lui
Radu Jude: nostalgia (implicită, nemărturisită) după vremea când oamenii
viețuiau printr-o strădanie comună, iar coexistența
socială avea drept obiectiv adevărul, nu urmărea pur și simplu folosul material.
 |
| Lampa cu căciulă |
În Lampa cu căciulă (2006),
un copil de7-8 ani își roagă tatăl să repare televizorul cu lămpi ca să poată
vedea, seara, un film cu Bruce Lee. Pentru familia lor ce locuiește într-un
cătun îndepărtat, televizorul e un fel de miracol. Și singura sursă de
divertisment, de informație vizuală. Aici, în acest „cel mai premiat
scurt-metraj românesc al tuturor timpurilor”, viața de familie e încă în stare
de acalmie. Paradisul e abia la începutul destrămării.
 |
| Alexandra |
În Alexandra (scurt-metraj
din 2006), un „tată de duminică” își revendică dreptul de a petrece mai mult
timp cu fetița lui pe care o crește acum mama și un tată vitreg. Furia e încă
înăbușită, dar anunță conflictele dezlănțuite din lung-metrajul Toată lumea din familia noastră (2012). (Pe
care nu am dorit să-l văd la cinema și nici altcum datorită celor trei actori
de revistă folosiți de Jude în contre
emploi. Din fericire, sunt – datorită regizorului – de nerecunoscut.)
 |
| Cea mai fericită fată din lume |
Cea mai
fericită fată din lume (primul lung-metraj, 2009) este o demitizare
a unei lumi vrăjite de principii utilitariste, materialiste. O lume în care
publicitatea este suverană și care, uneori, oferă premii și îi supune pe
premiați unor mici-mari umilințe. (În urmă cu zece ani, filmul de televiziune
al lui Alexandru Maftei – Fii cu ochii pe
fericire – deconstruia mitul unei mega-corporații media.) Din nou, familia
este văzută ca un „mic infern” din care copilul (o fată în ultimul an de liceu)
vrea să scape cât mai repede.
 |
| Film pentru prieteni |
Film pentru
prieteni (mediu-metraj din 2011) este o pseudo-confesiune. Un ratat (un
umil dascăl de geografie) hotărăște să se sinucidă în fața unei camere de
filmat. O casetă video înregistrează ultimele sale cuvinte – un fel de
testament pe care îl lasă unor prieteni, inclusiv monteurului filmului
propriu-zis. Sinucigașul însă ratează și ocazia de a se sinucide „ca la carte”.
Se rănește grav la cap, după care este găsit, într-o baie de sânge, de către
doi vecini de palier care, siderați, cheamă Salvarea. Dacă inițial mi-am amintit de
monologul savantului Gibarian (înainte de a se sinucide) din Solaris-ul tarkovskian, înspre final m-am
gândit la agonia tragi-comică a unor personaje din Reservoir Dogs de Tarantino.
Toată lumea
din familia noastră (lung-metraj din 2012) este tot o
pseudo-confesiune despre singurătate, vinovăție, ratare existențială. Resentimente
și frustrări sunt tratate în cheie comică. Dar și aici, ca în toate filmele lui
Radu Jude, râsul se preschimbă în surâs, iar surâsul îngheață pe buze.
Scurt metrajul O umbră de
nor (2013) surprinde semnele unei lumi în care evenimentul eclezial pare să
se fi transformat cu totul în religie. Mai exact, într-un ortodoxism definit de
imperative moralizatoare, stereotipuri ideologice, dulcegării sentimentale. Preotul
de aici (ca și preotul dintr-o scurtă scenă de înmormântare din Toată lumea din familia noastră) pare un
rătăcit, un fel de „extraterestru” a cărui eficiență este recunoscută doar dacă
„face minuni”, dacă „învie din morți”. Când
este întrebat dacă există minuni, răspunde printr-o invitație: „Veniți la
biserică și vorbim acolo cât vreți. Aici și acum nu e nici locul, nici timpul
potrivit.” Intervenția trece neobservată, iar „progresiștii” și „oamenii
recenți” poate că văd în ea o formă de „prozelitism”. Nici vorbă de așa ceva. Tâlcul
se vrea acesta: o taină se lămurește tot printr-o taină (prin participarea la
tainele Bisericii, nicidecum prin sceptice „analize” și „raționalizări” de pe
tușă). Preotul din O umbră de nor mi-a
amintit de sentimentul inutilității cu care se lupta și preotul din Nazarin-ul bunuelian.
 |
| O umbră de nor |
Dacă în O umbră de nor replica-cheie
este acel „Vino și vezi!” adresat, ca o chemare, de preot, în Trece și prin perete (scurt-metraj din
2014) ea este rostită de un nevăzător care încearcă să încurajeze o fetiță
speriată de cadavrul unui vecin ce tocmai murise (s-a sinucis): „Nu de morți să
te temi, ci de vii. Doar ei pot să-ți facă rău.”
 |
| Trece și prin perete |
În Aferim! (2015) este evocată lumea
românească (valahă) din 1835. este proiectul cel mai ambițios al lui Radu Jude
– până acum, cel puțin. Un film ca Aferim!
este înjurat sau iubit de oameni care, mai mult sau mai puţin, împărtăşesc
aceleaşi valori, aceeaşi sensibilitate, acelaşi ideal. De oameni care sunt sau
nu obsedaţi de purisme (ideologice, naţionale, morale), de oameni care sunt
legaţi sau nu de „epopeea naţională”, aşa cum a fost ea povestită în serialul
popular cu voievozi, haiduci, zapcii, comisari ş.a.m.d. – cu toţii eroi,
fireşte. Aferim! mi se pare
important, întâi de toate, pentru dimensiunea sa tragi-comică, de tip
râsu’-plânsu’, care anulează radical orice dimensiune „eroică”, triumfalistă,
senzaţionalistă din mai vechile filme „istorice” şi „de acţiune”. Apoi pentru maniera,
deloc interesată de reconstituirea strict artizanală a epocii (cum se întâmplă
şi în filmele lui Lucian Pintilie), ce invită spectatorul treaz şi atent să-şi
reconsidere şi analizeze propriile prejudecăţi şi propria identitate, într-o
lume din ce în ce mai pestriţă şi mai supusă schimbărilor de tot felul.
 |
| Aferinm! |
La capătul acestei „judizări” în regim intensiv am rămas cu câteva
opere de autor cu ecouri cehoviene (Lampa
cu căciulă, Alexandra, O umbră de nor, Film pentru prieteni, Cea mai fericită
fată din lume, Toată lumea din familia noastră, Aferim!), ce poartă inscripția
unei lumi amorțite ce se îndreaptă spre o și mai apăsată dezintegrare.
 |
| Radu Jude |
