 |
| Mircea Veroiu (n. 29 aprilie 1941, d. 26 decembrie 1997) |
Într-un film,
regizorul – credea cu tărie Mircea Veroiu – „aduce în plus totul sau aproape
totul, față de scenariu”. Adică viziunea sa personală și artistică –
„fizionomiile, caracterele, relațiile”, „locurile, felurile în care arată ele
și măsura în care pot influența dramaturgia”, „culoarea, realitatea plastică și
atmosfera”. Pe scurt, „regizorul aduce în plus, față de scenariu, chiar filmul”. Renumite prin „organicitatea formulei expresive”,
cele mai izbutite filme de Mircea
Veroiu – Nunta de piatră, Duhul aurului,
Dincolo de pod, Semnul șarpelui, Sfârșitul nopții, Să mori rănit din dragoste
de viață, Adela – se remarcă printr-o „elaborare riguroasă, sprijinită uneori pe o
tehnicitate savantă, stăpânită întotdeauna de gustul regizorului pentru
limbajul ascetic” (George Littera) și aparțin
unei direcții prea puțin cercetate în cinema-ul românesc. S-a spus adesea că Mircea Veroiu excelează printr-un limbaj cinematografic
„discursiv și static” sau „ilustrativ, preocupat mult de plastică”, prin
construcții dramaturgice stângace și printr-o „răceală programatică”. Geometriile poetice ale
acestui regizor „eminamente cerebral”, atunci când – în cele șapte titluri
pomenite mai sus, într-o serie de alte secvențe din cele nepomenite – iau însă chipul
poeziei unei lumi tragice și stau sub semnul moralității nestrivite de povara
culturii și a snobismului calofil.
 |
| Adela |
 |
| Să mori rănit din dragoste de viață |
 |
| Sfârșitul nopții |
 |
| Semnul șarpelui |
 |
| Dincolo de pod |
 |
| Duhul aurului |
 |
| Nunta de piatră |
