În căutarea unui volant - Faleze de nisip

Am revăzut Faleze de nisip (a nu mai știu câta oară) în condiții tehnice foarte bune, cu sunet și imagine de calitate, la Casa de Cultură din Gura Humorului. În sală au fost prezenți și câteva zeci de elevi de liceu. Priveam imaginea lui Vlad Păunescu (scenografia: Călin Papură), ascultam muzica lui Adrian Enescu, urmăream jocul actorilor (unul și unul: Victor Rebengiuc, Carmen Galin, Gheorghe Visu, Marin Moraru, Ion Vâlcu, Valentin Uritescu, Oana Pellea ș.a.), ascultam dialogurile inteligent decupate din romanul Zile de nisip de Bujor Nedelcovici. De fapt, nu priveam și nu ascultam toate acestea. Le contemplam. Categoric, prima jumătate a anilor 80 a fost, pentru Dan Pița, un exercițiu - izbutit, cu asupra de măsură - de contemplare, de cumințenie. Și Faleze, și Concurs, și Dreptate în lanțuri, și Pas în doi sunt străbătute de aceeași cumințenie. De aceeași căutare a firescului, de aceeași înțelegere a vieții ca taină, de aceeași împreună pătimire cu personajele sale care sunt prieteni răniți ai Mirelui sau ai Puștiului (din Concurs), în care un „monah neastâmpărat” - Nicolae Steinhardt - îl vedea pe însuși Mîntuitorul Hristos. După proiecție s-au adresat întrebări, Dan Pița a răspuns, a povestit. Înainte de proiecție, Laurențiu Damian și Ștefan Oprea au vorbit despre semnificația Falezelor și despre filmele lui Dan Pița. Cum stăteam în primul rând, la mai puțin de un metru de Dan Pița, când discuțiile de după proiecție se apropiaseră de final, regizorul Falezelor (care, în adolescență, - nu prin Faleze, pe care l-am văzut după ieșirea din adolescență, când a fost scos din cătușile cenzurii, ci prin poemele cinematografice numite Concurs, Dreptate în lanțuri și Pas în doi - mi-a transmis tocmai acel volant despre care, în film, vorbea Profesorul) m-a văzut că țin în mini cartea sa despre cinema (Cinema... Cinema...Cinema) și m-a întrebat dacă vreau să spun ceva. Așa că m-am ridicat în picioare și am spus că proiecția Falezelor la Gura Humorului o socotesc un moment de sărbătoare și o restituire a unui film de excepție. Critica de film, am mai spus, dacă a recuperat filmele „cine-verite” (Pintilie, Daneliuc, Tatos, Dinu Tănase, Demian) mi se pare că este încă datoare cu descoperirea și promovarea filmelor-poem propuse de Mircea Săucan, de Dan Pița și Mircea Veroiu. Am încheiat cu vorbele scrise de Monahul Nicolae Steinhardt următor vizionării de către acesta a Concursului (noiembrie 1982). Scrisoarea, adresată lui Dan Pița, este publicată în sus pomenitul volum despre cinema. Și cred că revărsarea harului în cele trei filme realizate de Dan Pița după Concurs (Faleze de nisip, Dreptate în lanțuri, Pas în doi) a fost cu putință și datorită rugăciunii Monahului: „Mult stimate domnule Dan Piţa, Domnul Hristos – Împăratul, Basileul – să vă binecuvinteze, ocrotească şi răsplătească pentru că I-aţi scris – cu atâta curaj, sinceritate, râvnă şi talent – Evanghelia în imagini, sunet şi culori. Îndrăznim a crede că filmul Concurs este mai semnificativ şi mai tulburător chiar decât foarte frumoasa „Viaţă a lui Iisus Christos” de Zefirelli. Fie slava şi bunăvoirea Domnului şi Dumnezeului nostru asupra credinciosului Său rob şi minunatului Său zugrav Dan Piţa. Cu adânc şi admirativ respect, ai D-voastră recunoscători, uluiţi şi smeriţi, Nicolae, monahul (Mănăstirea Rohia) şi Mihail Milea (student anul II Institutul Teologic).”

Afiș de Klara Tamas