 |
| The Square (Palme d'or, 2017) |
Scena din The Square (Palme d'or, 2017), în care omul-maimuță, invitatul special la o ceremonie de specialiști într-ale artei moderne, își depășește cu mult „fișa postului” pentru care a fost plătit și face legea la acel dineu cu VIP-uri, îmi amintește de o replică din Imposibila iubire (1984), inspirat din romanul lui Marin Preda, Intrusul. Acolo, un inginer dintr-o bucată (Amza Pellea în ultimul său rol principal) ajunge să fie anchetat un an. Nu făcuse nimic, dar el știa că pentru nimic se dădeau trei ani. El a pierdut numai unul. (Totuși, se luase de cine nu trebuie: un ingineraș făcut pe puncte, care - total nepriceput, dar cu „spate puternic” și „origine sănătoasă” - era să arunce în aer un oraș întreg.) „Nu vezi că nulitățile cresc? - îi spunea soției. Să lăsăm să ni se urce pe umeri și să-i ducem așa toată viața?” Acțiunea se petrecea în „obsedantul deceniu” al „epurărilor” și luptei ascuțite împotriva „dușmanilor de clasă”.
 |
| Poster de Klara Tamas |
Invazia barbară din filmul lui
Ruben Östlund mi-a amintit și de felul în care arăta Parlamentul din St. Petersburg în 1917, la „facerea lumii” (cu fundu-n sus) în care trăim și azi. (Vorba preotului din
Aferim!: „Vai de lumea noastră când o să ajungă curu' cap și lindicu' pârcălab!...”) Și, nu mai puțin, de felul în care Nicolae Steinhardt vedea anul 2000: „sumbru și apocaliptic”. Începutul de veac XXI va marca - adăuga Monahul de la Rohia - „triumful haidamacilor, teroriștilor, fanatismului fundamentalist”. Va fi „o anarhie feudală bazată pe violență, brutalitate, nerușinare și înrobirea popoarelor civilizate bolnave de angelism și lașitate”.
 |
| St. Petersburg, 1917 |
Scena din The Square se încheie cu solidaritatea „angelicilor” și „lașilor” întru biruirea „Monstrului”. Nu și a violenței și neorânduielii care, după cum vedem, au multe fețe.
