miercuri, 21 februarie 2018

Operațiunea „Monstrul”

The Square (Palme d'or, 2017)
Scena din The Square (Palme d'or, 2017), în care omul-maimuță, invitatul special la o ceremonie de specialiști într-ale artei moderne, își depășește cu mult „fișa postului” pentru care a fost plătit și face legea la acel dineu cu VIP-uri, îmi amintește de o replică din Imposibila iubire (1984), inspirat din romanul lui Marin Preda, Intrusul. Acolo, un inginer dintr-o bucată (Amza Pellea în ultimul său rol principal) ajunge să fie anchetat un an. Nu făcuse nimic, dar el știa că pentru nimic se dădeau trei ani. El a pierdut numai unul. (Totuși, se luase de cine nu trebuie: un ingineraș făcut pe puncte, care - total nepriceput, dar cu „spate puternic” și „origine sănătoasă” - era să arunce în aer un oraș întreg.) „Nu vezi că nulitățile cresc? - îi spunea soției. Să lăsăm să ni se urce pe umeri și să-i ducem așa toată viața?” Acțiunea se petrecea în „obsedantul deceniu” al „epurărilor” și luptei ascuțite împotriva „dușmanilor de clasă”. 
Poster de Klara Tamas
Invazia barbară din filmul lui Ruben Östlund mi-a amintit și de felul în care arăta Parlamentul din St. Petersburg în 1917, la „facerea lumii” (cu fundu-n sus) în care trăim și azi. (Vorba preotului din Aferim!: „Vai de lumea noastră când o să ajungă curu' cap și lindicu' pârcălab!...”) Și, nu mai puțin, de felul în care Nicolae Steinhardt vedea anul 2000: „sumbru și apocaliptic”. Începutul de veac XXI va marca - adăuga Monahul de la Rohia - „triumful haidamacilor, teroriștilor, fanatismului fundamentalist”. Va fi „o anarhie feudală bazată pe violență, brutalitate, nerușinare și înrobirea popoarelor civilizate bolnave de angelism și lașitate”.
St. Petersburg, 1917
Scena din The Square se încheie cu solidaritatea „angelicilor” și „lașilor” întru biruirea „Monstrului”. Nu și a violenței și neorânduielii care, după cum vedem, au multe fețe.