joi, 22 noiembrie 2012

Occident / Cristian Mungiu



Filmul lui Cristian Mungiu din anul unu al mileniului trei avea să fie cea dintâi comedie românească fără tuşe groteşti, fără tonuri sordide, inspirată din tranziţia post-1990. Dacă trecem peste E pericoloso sporgersi (debutul lui Nae Caranfil, cu care este foarte înrudit sub raport stilistic şi chiar tematic), am putea spune că Occident este prima comedie inteligentă realizată în România de la Noaptea furtunoasă a lui Jean Georgescu. Filme cu umor – mai mult sau mai puţin bulevardier, grosier sau revuistic – s-au mai făcut, e drept, însă niciodată până la Occident umorul blajin (dar nu mai puţin savuros), de tip ceh nu a devenit substanţa şi seva unui film.
La scurtă vreme după premiera din anul 2002, revista Elle publică într-un supliment, la Editura Romanian Publishing Group, scenariul acestui film. Dialogurile (surprinz
ător de naturale) sunt, în cea mai mare parte, cele pe care le regăsim în film. Textul lui Cristian Mungiu anunţă o poveste cinematografică inedită. Atmosferă pare desprinsă din lumea lui Forman şi Menzel, mai degrabă decât din creaţia corozivă a lui Lucian Pintilie sau Mircea Daneliuc. Şi tocmai această atmosferă insolită face deliciul filmului. Dar âtat scenariul Occidentului, cât şi filmul pe care l-a generat, sunt acea floare care – prin filmele lui Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Cornel Porumboiu, Cristian Nemescu – aveau să aducă primăvara în cinematografia românească.
Ce nu se vede şi nu se aude în varianta scrisă a Occidentului? În primul rând actorii, aleşi – toţi – pe sprânceană. Apoi plastica lui Vasile Vivi Drăgan, al cărui ochi surprinde nu doar mizere cămine de nefamilişti, ci şi mall-uri şi cartiere de lux. Şi interioare de McDonald’s, pentru că „s-au făcut şi lucruri frumoase, acesta-i adevărul”. În fine, un bun câştigat al filmului este inserţia ironică, în coloana sonoră, a cântecului „Noi în anul 2000”. Luci şi Mihaela, care fuseseră pionieri pe la jumătatea anilor 70, se întreabă retoric: „Tu te-aşteptai s-arate aşa anul 2000?”

Cristian Mungiu, Occident
Supliment al revistei Elle, Editura Romanian Publishing Group, 64 pag.