În Duminica Învierii l-am revăzut pe
Părintele Valerian într-o emisiune ProTV de aproape un ceas. La început, îi auzim vocea: „Toată viața am fost un răzvrătit!...” Chiar atunci vedem o scurtă secvență din
Drumeț în calea lupilor, unde - pe când era doar Dragoș Pâslaru - îl juca pe Horia Sima, care - în continuarea vorbelor Pr. Valerian - zice: „...Dar nu oricum!” L-am privit pe Pr. Valerian și mi-am amintit de întâlnirea noastră de acum, cred, 21, de ani. Atunci aveam să-l întâlnesc a doua oară, la mănăstirea Frăsinei (din Vâlcea), după ce - dintr-o întâmplare neîntâmplătoare - ne-am încrucișat drumurile în holul de intrare al UVT. Acolo, în chilia în care viețuia, crezând că l-am căutat dintr-un fel de criză, de disperare, mi-a recomandat câtiva preoți duhovnici din părțile mele. Acum l-am auzit spunând că, în 1990, pe când era implicat în civismul politic din Piața Universității, un preot l-a întrebat dacă are duhovnic. A zis că nu. Peste doar puțină vreme avea să-l găsească. La mijlocul anilor 90 încă mai juca teatru, film, teatru TV și radiofonic. Apoi s-a dedicat vieții de obște de la mănăstire și, pentru o vreme, pustniciei. Pentru că - a spus și acum - lipsea ceva ce doar mănăstirea putea desăvârși.
 |
| Dragoș Pâslaru în Fii cu ochii pe fericire (foto: Dinu Lazăr) |
După ceasul petrecut cu Părintele Valerian la ProTV, am schimbat canalul pe ProCinema, unde era programat
Sunetul muzicii. Am nimerit la secvența când Maria - cuceritoarea candidată la călugărie, tot o răzvrătită, dar nu oricum - se întoarce la mănăstire de la Familia Căpitanului. Îi cere maicii starețe să o primească în rândul maicilor. Răspunsul ei (după ce aude motivul pentru care Maria plecase de la casa baronului): „Zidurile acestea nu sunt construite ca să ne despartă de problemele noastre. Dacă iubești un bărbat nu înseamnă că-L iubești mai puțin pe Hristos!” Și începe să-i cânte: „Climb every mountain!” Adică: nu înceta să-ți cauți împlinirea în lume, dacă asta simți că dorești. ... Există ceva în
Sunetul muzicii care, de fiecare dată, mă înduioșează. Muzica, orchestrația, versurile, povestea, actorii - toți suplinesc cumva, în chip fericit, ilustrativismul tratării cinematografice și lipsa unei viziuni de autor. La fel (am descoperit asta acum câteva zile) ca în
Cântând în ploaie.
 |
| Julie Andrews în Sunetul muzicii |
