Cinemateca BCUT (bv. Vasile
Pârvan 4A, Timișoara) își continuă panorama dedicată cinematografiei românești
cu INTEGRALA LUCIAN PINTILIE. În anul universitar 2015-2016 vor putea fi
vizionate aici toate filmele regizate de cunoscutul și apreciatul regizor român:
Duminică la ora 6; Reconstituirea;
Salonul nr. 6; De ce trag clopotele, Mitică?; Balanța; O vară de neuitat; Terminus
Paradis; După-amiaza unui torționar; Niki Ardelean, colonel în rezervă; Tertium
non datur (mediu-metraj). Filmele au fost obținute și vor fi proiectate prin
amabilitatea studioului Filmex-România.
Convins că diavolul locuieşte,
acum, în imaginea acelui „canal de dejecţie a imaginilor, mai cunoscut sub
numele de televizor, care scuipă neîntrerupt o morală a Binelui triumfător”,
Lucian Pintilie a fost mereu preocupat și îngrijorat de „triumful cotidian al răului”,
de „apoteoza imposturii”, de „încoronarea imbecilităţii” și de „sacralizarea
mediocrităţii”. Filmografia sa poartă amprenta unui spirit combativ aflat într-un
neobosit război cu mediocritatea, cu „sacralizarea” ei cvasi-generală.
Prima proiecție a INTEGRALEI LUCIAN
PINTILIE: Duminică la ora 6 (1965) – marți, 27 octombrie, ora 19. În
rolurile principale: Dan Nuțu și Irina Petrescu. Director de imagine: Sergiu
Huzum. Intrarea este liberă.
Opinii critice: „Istoria
nu este în Duminică la ora 6 un
fundal, ci un dat al universului sufletesc al eroilor. Am ajuns astfel la
nevoia de a povesti ce se întâmplă în eroii mei nu numai prin fotografierea
cronologică a unor evenimente reale, ci prin descrierea senzațiilor lor, prin
pătrunderea în procesul amintirilor, intrând
deci într-o lume latentă mai substanțială și, poate, mai neatractivă.” (Lucian
Pintilie) „Prin opțiunea lui formală, Duminică
la ora 6 reprezintă intrarea cinematografiei noastre în rezonanță cu
experiențele și formulele artistice ale cinematografului modern.” (Victor Iliu)
„Pintilie a recurs la un împrumut de limbaj din zestrea „experimentalistă” a
filmului apusean: lecturi asimilate cu înțelegerea cinematografică din Resnais
sau chiar Godard. În particular, el s-a oprit la tehnica monologului interior,
la convergența dintre opiniile teoretice ale lui Eisenstein și influențele
literare ale lui Proust și Joyce.” (Florian Potra) „Pintilie refuză calofilia.
Personajele lui nu se tem să repete cuvintele, o dată, de două ori, să
vorbească neliterar, cu cacofonii, să se împiedice de vorbe. Imaginea are o
anumită neglijență. Frumusețea filmului stă în sila lui pentru estetică. Dacă
Ciulei e un regizor care „crede în imagine”, Pintilie e un regizor care „crede
în realitate”.” (George Littera)
Selecția și prezentarea filmelor:
Marian Sorin Rădulescu
|
Duminică la ora 6 |
|
Reconstituirea | |
|
Salonul nr. 6 |
|
De ce trag clopotele, Mitică? |
|
|
Balanța | |
|
O vară de neuitat | |
|
Prea târziu |
|
Terminus Paradis |
|
După-amiaza unui torționar |
|
Niki Ardelean, colonel în rezervă |
|
Tertium non datur |
|
LUCIAN PINTILIE |