joi, 31 mai 2018

Lucian Pintilie: „Cred în critica de grup”

„Comunicarea unui artist este expresia matematică a unor determinări (chimice, impresii din copilărie, frustrări, iluminări, șocuri etc., etc.). prin natura lui, acest univers comunicat este limitat și subiectiv. Unghiul de deschidere a acestui univers poate fi mai mare sau mai mic; niciodată el nu atinge 360 de grade, cum îl atinge Shakespeare, dar noi vorbim de felul cum respirăm normal sub un copac, nu de explozii cosmice. 
În zona acestei comunicări, în zona acestei fâșii luminoase intră un număr de oameni determinați, purtând pe umăr același semn ca al artistului. Între ei e o complicitate a sentimentelor și senzațiilor. Nu cunosc nimic mai frumos pe lumea asta decât iradierile pe care le produc într-o discuție oameni cu spiritualitatea marcată de același semn. Nu cred în polemică. Decât în polemica cu semenul meu. Prostia mea, eroarea mea mi-e foarte greu să le comunic în afara zonei mele. E adevărat că sistemul de întrepătrundere a zonelor e foarte complicat, că luminile sunt difuze și se amestecă și că mai presus de orice nu există nicio ierarhie a zonelor. În clipa în care așteptăm anarhia imixtiunii, groaznica, dezolanta, neagra anarhie a imixtiunii. 
Criticii, fiind și ei oameni înainte de orice, se încadrează și ei într-una din aceste zone. Cred în obiectivitatea criticii și mi se pare legitimă și armonioasă înregimentarea după opinii, legalizarea fanatismului, acceptarea ideii de înțelegere limitată nu în profunzime, ci în extindere. Atâta rveme cât nu există un instrument științific de analiză obiectivă (să fie oare structuralismul? mă întreb eu incult și suspicios) mi se pare foarte frumos, foarte loial, mărturisesc, de a face critică de grup (vezi „Cahiers du Cinéma!”). Când se stabilește o linie Rosselini-Bresson-Godard, Fellini e în afară, chiar dacă admitem că e genial. Eu care am în mine o groaznic de sentimentală tendință eteroclită, aspir, la o asemenea intransigență. Cred în critica de grup, iar dacă într-o zi toată lumea mă va lăuda fără excepție, înseamnă că unghiurile ființei mele s-au deschis considerabil sau sunt mort de mult, ceea ce e mai probabil.”

Lucian Pintilie - Cinema, 12, 1967

Lucian Pintilie (1933-2018)