Am ajuns (pentru a treia oară într-o săptămână)
din nou la Arad. Cu nişte prieteni am revăzut După dealuri imediat după ce am participat la o informală
conferinţă de presă ţinută în cafeneaua de la Cinema City, în prezenţa
regizorului şi a interpretului principal. Am dorit să-i spun faţă-n faţă lui
Cristian Mungiu (încă de la Occident,
Corul pompierilor, Zapping, 4,3,2, Amintiri dinEpoca de Aur) că filmele lui
mi se par uluitoare şi vrednice de toată admiraţia. Că-mi place felul în care a
ştiut să evite ilustraţia şi artizanalul, izbutind să mărturisească un crez într-un mod extrem de expresiv, de
cinematografic. Aba la a doua vizionare am remarcat icoana cu Iisus Mântuitorul
de pe tâmpla bisericii (filmată prin uşa deschisă a bisericii), în penultima
scenă. De acolo, chipul lui Hristos urmărea toatre personajele, toată zbaterea
lor, dar şi demnitatea celor care, presimţind încotro se va îndrepta justiţia
lumească, se pregăteau pentru drumul crucii. Mi-a plăcut şi travellingul lent
din duba Poliţiei până când se văd numai chipurile Voichiţei şi Preotului (din
profil), precum şi ale celor doi poliţişti, pentru ca apoi să o vedem pe
Voichiţa prinvind spre parbriz, după aceea doar parbrizul prin care se văd două
indicatoare în sens opus, spre o biserică şi-o mănăstire. Un autocar împroşcă
parbrizul cu noroi; ştergătoarele, dintr-o mişcare, îl curăţă imediat. Konec filma. Şi aplauze de recunoştinţă din partea
publicului de la Cinema City Arad pentru filmul lui Mungiu, în timp ce acesta
va fi fost deja în avionul care-l ducea spre Bucureşti.
.jpg)
