Tora Vasilescu & Şerban Ionescu
Una din temele filmului
Imposibila iubire (scris şi regizat de Constantin Vaeni după romanul
Intrusul
de Marin Preda, distins cu Premiul pentru regie la Festivaul filmului
de la Avellino din Italia, 1984) este întâlnirea cu "ceasul cel mare",
cu clipa ce ne schimbă şi pecetluieşte destinul. La sfârşitul anilor
'50, în plină "eră a ticăloşilor",
într-o
vreme când "nulităţile cresc", iar capetele luminate ale ţării (un
Constantin Noica, un Nicolae Steinhardt şi atâţia alţii) schimbau
puşcăriile, un tânăr
ucenic-vopsitor de turle
de biserici, Călin Surupăceanu (Şerban Ionescu) îl întâlneşte (datorită
unui accident produs de teribilismul său, pe când încerca să seducă o
fată) pe
inginerul-constructor Dan (Amza Pellea), un om
dintr-o
bucată. Acesta are nevoie de tineri entuziaşti pe noul şantier din
"creierii munţilor" unde lucrează. Astfel, Călin porneşte în necunoscut
şi, împreună cu inginerul
care-i va deveni treptat mentor (şi...intrus - dar cu bună credinţă - în
propria-i
viaţă, fiindcă va face din el "instalator de înaltă tensiune, linior,
zburător"), bate primul ţăruş la temelia unui oraş nou - un oraş
simbolic, fără nume, o posibilă sinecdocă (figură de stil ce substituie
partea întregului) a noilor aşezări urbane ridicate cu "elan
muncitoresc" pentru noua orânduire
social-politică, abuziv impusă în urma ocupaţiei sovietice din 1944.
***
Fidel romanului inspirator, filmul lui Vaeni surprinde - cum bine observa Monica Lovinescu în Unde scurte,
vol. I - un fel de repetiţie inversată a legendei Meşterului Manole.
Dacă din sacrificarea Anei şi din sinuciderea Meşterului se înalţă şi se
întemeiază "pentru pomenire" o biserică înaltă şi curată ("spre a-i face pe urmaşi înalţi şi cinstiţi, străjuindu-le
rugăciunea"), în oraşul din film (şi roman), deşi clădit prin
sacrificii - inginerul Dan va intra la închisoare "pentru nimic", dar în
vremurile acelea "pentru nimic se dau cinci ani"; Călin va salva,
altruist, un necunoscut de la moarte chiar cu riscul vieţii - jertfa dă
roade inverse, iar strâmbătatea lor va continua să fie răsfrântă de cei
veniţi să locuiască în el. Astfel, mica aglomeraţie urbană devine un
bâlci al derizoriului, unde hărnicia şi competenţa (condiţii sine qua non ale prosperităţii într-o lume normală, democratică) sunt înlocuite cu aparenţele
devotamentului; diploma cu carnetul e partid; relaţiile umane normale
cu o putregăită floare a clevetirii - "singura floare - scria Monica
Lovinescu - dintr-un oraş fără flori, fără arbori, fără străzi".
Amza Pellea & Şerban Ionescu
Pornit - asemenea tuturor cetăţilor "noii orânduiri" -
dintr-o acerbă sete de egalitate, oraşul
Imposibilei iubiri dezvoltă în acelaşi timp o nestăpânită sete de ascensiune socială. Parvenitul prin excelenţă este Achim (Petre Nicolae), ajuns
dintr-un ţăran desculţ activist de partid, lichea
până-n
vârful unghiilor, turnător fără scrupule şi, ca orice neghiob, fudul. O
evoluţie spectaculoasă, în trepte mari, cunoaşte şi Maria (Tora
Vasilescu, distinsă şi ea cu un Premiu de interpretare la Avelino pentru
acest rol). Ţărancă, aproape o sălbăticiune, vândută chiar, ca un
animal, pe băutură, iar apoi - datorită lui Călin,
Pygmalion-ul
ei fără voie - muncitoare pe un şantier, apoi laborantă, Maria îşi
construieşte un ideal din Călin. Gata să piardă tot, salvează ceea ce
ştie (şi a aflat aceasta plătind un preţ greu) că este cel mai important
pentru ea: demnitatea.
Amza Pellea & Irina Petrescu
Imaginea filmului - amestec insolit (în cinematografia românească de până atunci, deşi alţi regizori - Alexa Visarion, în
Năpasta, Mircea Veroiu, în
Sfârşitul nopţii, experimentau, în aceeaşi perioadă, combinaţiile lor) de color şi
alb-negru surprinde, în tonuri
neorealist-poetice, realităţi needulcorate (dar nici îngroşate de apăsate tuşe
grotesc-sordide,
specifice multor producţii româneşti de după 1989) ale "obsedantului
deceniu". "Colorul" - explica directorul de imagine, Anghel Deca -
"subliniază în intenţia noastră momentele de maximă intensitate, jaloane
în biografia personajului." De o mare sensibilitate este şi muzica (de
factură simfonică, prelucrând teme populare) Corneliei Tăutu.
Irina Petrescu, Şerban Ionescu & Tora Vasilescu
Nu atât despre o iubire (
love story) imposibilă vorbeşte povestea lui Marin Preda şi Constantin Vaeni, cât despre puţinătatea (imposibilitatea) iubirii
într-o societate în care oraşele nu se clădesc pentru oameni, ci pentru oraşe - un fel de oraşe în sine, ce
n-au nevoie de privirile celor care se plimbă şi ar vrea să intre
într-o
grădină, să trăiască pur şi simplu. Şi totuşi, chiar şi acolo, se mai
întâlnesc oaze de prietenie, de iubire, de înţelepciune. Călin,
inginerul Dan, doamna Sorana (Irina Petrescu), Nuţi (Valeria Sitaru),
amicul Costică (Valentin Teodosiu) sunt personaje ce ştiu că nimic nu se
poate clădi pe ură. Ele trăiesc oarecum atemporal, necontaminate de
"duhul vremurilor noi" (ce învaţă alchimia iubirii cu acid sulfuric),
gata
s-o ia mereu de la capăt, convinse că
efortul de înălţare din Neanderthal şi până la om nu se întinde numai în
timp, ci se concentrează în fiecare clipă a vieţii unui om de omenie.
posterul filmului IMPOSIBILA IUBIRE
autor: Klara Tamas
