Cu permisiunea editorului, Ionuţ Trandafirescu, reproduc un fragment dedicat problemelor ce apar în viaţa adolescentului şcolar şi felului în care dascălul ar trebui să le abordeze:
Reacţii
la şcoală
În această perioadă
comportamentul adolescentului la şcoală este deseori tulburat, fie deoarece
contestă valoarea şi autoritatea profesorilor săi, fie deoarece contestă
valoarea şi finalitatea respectivei forme de învăţământ. Astfel, de multe ori
îşi neglijează studiile sau se manifestă agresiv în relaţia cu profesorii,
atrăgându-i în această direcţie şi pe unii dintre colegii săi. Acest tip de
comportament este întărit atât de neputinţa profesorului de a dezvolta o
comunicare adecvată cu adolescentul, de a arăta înţelegere pentru problemele
acestuia, cât şi de eventuala impunere de măsuri punitive, care deseori
intensifică opoziţia elevului şi îl fac să se îndepărteze şi mai mult de
şcoală.
Profesorul
trebuie să abordeze aceste probleme cu simplitate, cu moderație şi în
duhul dragostei şi al iertării. De multe ori trebuie să se transpună în locul
adolescentului şi să perceapă problema respectivă din punctul de vedere al
acestuia. În acelaşi timp, însă, trebuie să dea dovadă de statornicie, de hotărâre
și
de capacitatea de a analiza raţional lucrurile şi de a-l ajuta pe adolescent să
găsească rezolvarea corectă a problemelor sale.
Tendința de a-i
pedepsi pe elevi pentru reacţiile lor atipice ar trebui să fie înlocuită de
sfatul prin cuvânt şi de oferirea unui exemplu viu, concret. Va trebui ca
profesorul să aibă întodeauna în vedere faptul că persoana sa reprezintă pentru
adolescent obiect de studiu şi de problematizare. Astfel, nivelul înalt al
maturităţii sale duhovniceşti şi psihice şi cel al pregătirii sale ca dascăl,
prin bogăţia cunoştinţelor certe şi formulate cu claritate, îl impun ca
persoană până şi în conştiinţa celui mai recalcitrant dintre elevi. Mai mult
decât atât, profesorul va trebui să fie dedicat slujirii sale şi să fie animat
de duhul jertfei pentru lucrarea de modelare a sufletelor adolescenţilor, care
trebuie să aibă ca fundament un model desăvârşit. Iar acest model, care trebuie
făcut cunoscut elevului permanent, este Domnul. Şi acest
fapt nu se poate realiza decât atunci când profesorul însuşi are o legătură
indelebilă cu Dumnezeu şi toate formele de expresie ale vieţii sale
psihice-duhovniceşti îşi au izvorul în Dumnezeu.
Cu
cât lumea interioară a profesorului este mai bogată şi legătura sa cu Dumnezeu,
mai profundă, cu atât mai deplină va fi lucrarea sa şi mai bine receptată în
conştiinţa elevilor. Indiferent de orientările lor religioase, distingând
dragostea, bogăţia sufletească, înălţimea morală şi formarea intelectuală a
profesorului lor, elevii vor simţi nevoia apropierii şi a comunicării cu acesta
într-un cadru de respect profund, de dragoste şi de încredere, sentimente care
stăpânesc sufletul adolescentului, chiar dacă reacțiile lui
sunt atipice.
 |
| Cadru din Cele 400 de lovituri, un film de Francois Truffaut |
