sâmbătă, 17 martie 2018
Patrick the Shepherd
Nu știu cum arăta biserica în care slujea Sf. Patrick, dar în Irlanda sfârșitului de veac XX și începutului de veac XXI artista Rachel Arbuckle a valorificat tezaurul de forme și culori celtice din The Book of Kells (Evanghelia de la Kells), la care - între secolele VI-IX - au trudit vreo trei sute de ani monahi din Scoția, nordul Angliei și Irlanda. Una din lucrările ei este această icoană cu Sf. Patrick (luminătorul Irlandei, prăznuit de Biserică pe 17 martie), infinit mai aproape de perspectiva bizantină decât pictura religioasă străină de învățătura Bisericii, dar - (cel puțin) de la Reformă încoace - prezentă cu asupra de măsură în bisericile romano-catolice, protestante (atunci când nu sunt excesiv de iconoclaste) și - pentru ca babilonia să fie desăvârșită - în mult prea multe biserici ortodoxe. Iconografia celtică - simplă și atât de profundă - a fost gândită, nota bene, pentru spațiul liturgic. Acum, când liturghia s-a pulverizat în tot felul de discursuri religioase, frumusețea ei - ca și splendoarea icoanelor bizantine - e adulată exclusiv ca o formă de „artă exotică”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)