joi, 8 noiembrie 2018

Quo vadis?

Am fost la conferința Sub pecetea crucii organizată în sala barocă a Muzeului de Artă din Timișoara pentru invitatul de onoare - dl Costion Nicolescu. În deschidere a vorbit dl Claudiu Arieșan, pe care l-am avut dascăl de latină la facultate. Iar pe dl Costion l-am descoperit tot la facultate, prin 1991, în suplimentul de cultură al Cotidianului, când publicase un serial despre viața și filmele lui Andrei Tarkovski. Abia peste vreo 20 de ani aveam să ne întâlnim față către față. Am reținut de la dl Costion pledoaria pentru o mărturisire creștină nelipsită de dimensiunea frumuseții, pentru că frumusețea - oricât ar strâmba unii puriști din nas - e dogmatică. A pomenit în câteva rânduri de Tarkovski, de felul în care, peste ani, doar frumusețea liturgică rămâne, iar nu scandalurile mai mici sau mai mari din biserici. I-a citat pe Pr Stăniloaie și pe preotul Ioan din Alba, care organizase proiectul Crucii 2018. Acesta din urmă, spunea dl Costion, a venit la MȚR (se întâmpla asta pe la începutul anilor 90) să-l întrebe pe Horia Bernea cum să construiască o biserică. Asta în condițiile în care nu se înghesuiau defel preoții să cerceteze cum se proiectează / construiește / pictează / slujește etc. Peste 25+ ani, la sfârșitul conferinței, din sala Muzeului de Artă, o doamnă a ținut să participe la sesiunea Q&A. Nu cu o întrebare, ci cu o dublă relatare. Întâi, că preotul de la biserica unde merge ea a spus că omul este o cruce vie (și a însoțit cuvintele cu gestul corespunzător, desfăcându-și brațele), apoi că a văzut de nenumărate ori block-buster-ul Quo Vadis (varianta cu Peter Ustinov), care - de la distanță - i se pare cea mai bună. Cum ar veni: pe de o parte activarea conștiinței ecleziale și a unui firesc străin de orice pompierism religios, pe de alta pioșenia cu care ni se lipește inima de „filme religioase”. Ei, da, așa mai merge, mi-am zis. Era și cazul - după un ceas și jumătate - să mai și coborâm din sferele înalte și din filosofiile „firescului creștin” (dl Arieșan) ori ale „minții ecleziale” din filmografia tarkovskiană (dl Costion) pe tărâmul ferm, sigur, al evlaviei populare. Quo vadis, într-adevăr. ... În sfârșit, una peste alta, m-am bucurat să-i întâlnesc și să-i ascult pe dl Arieșan și pe dl Costion.