vineri, 2 decembrie 2011

Haiku

O replică din Meandre (Mircea Săucan, 1967) sună ca un haiku:
figurile sfinţilor
sunt reale
dracii sunt anonimi
E rostită într-o biserică în curs de restaurare – tâmpla (catapeteasma) de piatră urmează să fie repusă la locul ei, după ce, în urmă cu câteva sute de ani fusese înlocuită cu una din lemn. În acelaşi film, o altă biserică fusese transformată în club unde o formaţie rock interpretează două cover-uri inspirate după The House of the Rising Sun (The Animals) şi Baby’s in Black (The Beatles). La intrare zărim macheta unei biserici.
Începând cu „facerea lumii” din jumătatea a doua a anilor 40 (următor ocupaţiei sovietice), bisericile din ţările comuniste deveneau cluburi, discoteci, săli de cinema, grajduri, hambare etc. (ca în Căinţa lui Abuladze). Se năştea şi în România, cu acte în regulă, o nouă religie: secularismul ateu.

***

La sfârşitul zilei naţionale a României, reuşesc să prind – cu antena facebook-ului – o manifestaţie din faţa Ambasadei României de la Chişinău. Zăresc un tricolor imens şi un grup de tineri ce scandează un jurământ de credinţă eternă patriei…
Ce înseamnă meridianul geografic sau meridianul istoriei…Dincoace de Prut sunt Caţavencii zilei şi marea manelizare (când nu e americanizare cu totul); peste malul celălalt mai sunt, încă mai sunt suflete curate ce visează la reîntregirea ţării, la „România Mare”. Emoţia şi frenezia lor mi-l evocă pe  basarabeanul Grigore Vieru, care nu despărţea neamul de Biserică. Sau pe poetul Ioan Alexandru. Militantismul naţionalist al celor de aici însă nu mai ia în calcul dimensiunea eclezială a identităţii româneşti. Stalin & co. şi-au făcut datoria: bisericile nu mai trebuie dărâmate. Sufletele tinerilor, otrăvite atâtea generaţii la rând, caută veşnicia, extazul şi absolutul în cluburi, bănci, mall-uri. Turlele bisericilor nu le spun mai nimic.
Pe de altă parte, cum ar putea să fie altfel? Idealul pe care-l oferă calea cea strâmtă (a metanoiei, a discernământului, a libertăţii asumate) i-a sedus întotdeauna pe iscoditorii (nu cârtitorii!) ce s-au angajat în curse lungi, nu pe amatorii de focuri de artificii...