La mijlocul anilor 80, avea să se consume ultima perioadă fastă
pentru cinematograful românesc, înainte de 1990: De ce trag clopotele, Mitică?, La
capătul liniei, Faleze de nisip, Ochi de urs, Sfîrșitul nopții, Să mori rănit
din dragoste de viață, Imposibila iubire, Baloane de curcubeu, Pas în doi, Adela, Moromeții. O parte din ele au fost
fie difuzate cu parcimonie, fie interzise (până la desființarea cenzurii
partidului unic). Apărut, în creația lui Alexandru Tatos, la un an după
succesul de critică al Secvențelor, Fructe de pădure (1983) poartă semnele
universului tematic al regizorului: nevoia de dragoste, dorul de puritate,
sensibilitatea celor „umiliți și obidiți”, sacrificiul făcut în numele unui
ideal, „iubirea și caricatura ei, iubirea și ofensarea ei, iubirea și ispășirea
ei, păcatul din iubire și salvarea prin iubire” (Eva Sârbu).
 |
| Ion Fiscuteanu și Mariana Mihuț în Fructe de pădure |
Inspirat dintr-un „scenariu tandru, cald, omenesc, proapsăt, dulce și amar, așa
cum sunt fructele de pădure”, filmul lui Tatos e „filmul visurilor spulberate,
al compromisurilor pe care le facem uneori cu viața, al forței și frumuseții
morale, care-ți dau puterea să te ridici, chiar și atunci când pari iremediabil
căzut, dar și al răului pe care-l putem face din ușurință și inconștiență,
schimbând cursul unui destin” (Alexandru Tatos, Almanah Cinema 1983). În ciuda unor stângăcii și al unor
neîmpliniri datorate mai ales dialogurilor (care nu sunt întotdeauna expresive)
și interpretării fade a unor neprofesioniști („Ceva nu merge. Parcă nu curge,
nu are fluență.” – scria Tatos în Jurnal-ul
său), Fructe de pădure surprinde –
fără cosmetizări și edulcorări – o anumită tipologie de personaje din mediul
suburban pe care le-am mai întâlnit la Tatos (Casa dintre câmpuri), Daneliuc (Vânătoarea
de vulpi, Proba de microfon), Iosif Demian (O lacrimă de fată, Baloane de curcubeu). Aici este, poate, „centrul
de greutate” al filmului: în atmosferă. În felul în care surprinde o lume înrobită
în datini degenerate și prejudecăți – ca în secvența nunții cu dar („neadevărată”,
„din interes”), cu nelipsita probă cu grapa (de verificare a virginității
miresei), cu trâmbițarea darurilor etc.
 |
| Ion Fiscuteanu și Manuela Boboc în Fructe de pădure |
Prin această lume pestriță, Amalia, ca și Anastasia
(dintr-un film anterior al regizorului, după un scenariu de același D.R.
Popescu), trece duios. Despre interpreta ei, Manuela Boboc, regizorul nota, în Jurnal-ul său, că „nu este frumoasă, nu este
cea ideală, dar are niște ochi care-i colorează fața și o fac plăcută. În plus,
are curățenia și candoarea pe care o doresc”. O secvență „foarte grea în
economia filmului” a fost, pentru Tatos, scena de amor dintre Amalia și Simion
(un militar în termen, la arma vânătorii de munte, care o seduce și apoi o
abandonează). Alexandru Tatos, Jurnal:
„Ce se întâmplă cu Amalia? Firește că ea îl place pe Simion, poate chiar este
îndrăgostită de el. Dar puritatea ei, mentalitatea în care trăiește, o face să
se ferească de un asemenea gest capital. Și totuși, îi cedează. Apropierea
bărbatului care-i place, credința în dragoste o fac să uite de prejudecăți. Un
timp, se luptă cu ea însăși, dar la un moment dat – și asta e poate frumos la
personaj și îi va fi fatal – se lasă în voia sentimentului. Poate pentru că
este o scenă frumoasă – frumoasă chiar prin durere (fizică și sufletească) –
dar pentru noi, spectatorii, nu: este un amor chinuit; chinuit și dureros, avem
impresia unei vite înjunghiate. Auzim primul strigăt al Amaliei în contactul ei
cu viața (al doilea îl vom auzi la naștere), pentru ca treptat, apoi, totul să
se topească în resemnare și obișnuință.”
.JPG) |
| Fructe de pădure (afiș de Klara Tamas - detaliu) |
Fără să fie neapărat un „moment de referință” în
cinematografia românească, Fructe de
pădure – asemenea altor filme de Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc sau Iosif
Demian din acea perioaadă – poartă semnele realismului așa-zis minimalist de
după anul 2000, care a scos în lumea largă filmul românesc. Ceea ce nu e puțin
deloc.
